„Eu, un poet străin”. Versuri de Arjan Kallco dedicate României

Sub titlul Eu, un poet străin, publicăm un grupaj de versuri semnate de Arjan Kallco, italienist, poet şi traducător originar din Albania. A tradus și publicat Provverbi della lingua italiana (Proverbe ale limbii italiene), Poesie italiane sull’amore (Poezii italiene despre dragoste), Racconti di scrittori italiani degli anni ’80 (Amintiri ale scriitorilor italieni din anii '80), dar și poezie modernă. În martie 2010 a publicat volumul de versuri La tua immensità mi ubriaca (Imensitatea ta mă amețește) care cuprinde poezii scrise în timpul călătoriilor sale în Grecia. În 2013 a publicat volumul de poezii scrise în italiană, Immagini di vita sussurrate (Frânturi de viață șoptite), și în albaneză, Aleggiare nelle stagioni (Plutind printre anotimpuri). A tradus din italiană în albaneză La novella del buon vecchio e della bella fanciulla de Italo Svevo. În noiembrie 2011 i-a apărut volumul de scurte povestiri în limba albaneză I sogni si infrangono in fretta (Visele se destramă în grabă). A participat la mai multe concursuri în Italia și Albania și poeziile sale au apărut în diverse antologii. Publică pe site-urile de poezie și proză în două limbi, albaneză și italiană.
Traducerea versurilor îi aparţine italienistei Nicoleta Călina de la Universitatea din Craiova.


PARFUMUL ROMÂNIEI

Portret de căprioară

Ca un nebun furibund
timpul se scurge
alături noi în acest
tren cenuşiu.
Nu suntem singuri
iar acea înşiruire de fier
orbită de furie aleargă.
Unde mergem
în aceasta cursă infernală
a timpului ce încet ne mistuie?
Călătoria mea-i lungă, iar acum
opri-se-va în acest imens oraş.
Tu, tu, căprioară
pictată în grabă pe ziduri, ia spune-mi:
există cineva printre cei din gară
care să te aştepte?



PROFUMO DELLA ROMANIA

Ritratto di cerva

Come una pazza furiosa
L’ora sta correndo
assieme a noi su questo
treno grigio.
Non siamo soli
pure quella catena di ferro
accecato dalla rabbia corre.
E dove stiamo andando
di questa corsa infernale
del tempo che lentamente ci brucia?
Il mio viaggio è lungo e temporaneamente
si fermerà in questa enorme città.
Tu, tu cerva
Dipinta in fretta sui muri, piuttosto dimmi:
c’è qualcuno fra la gente alla stazione
che ti aspetta?




Călătoare

Tu, călătoare tăcută,
înţelegi? Peste puţin timp
coborî-vei treptele albite
de paşi şi te vei cufunda
în infinita imensitate, fără
să fi rostit vreun cuvânt.
Or poate că nu e nevoie
să ne spunem ceva, să ne-auzim timidele
voci, vibrând stânjenite
şi de ne-nţeles în limbile noastre?
şi dacă eu, poet albanez, aş simţi nostalgia,
călător veşnic printre rămăşiţele
bătrânei Europe, în lungile
nopţi prin oraş?
Unde aş putea găsi clipele
şi orele petrecute în dialoguri mute?
Timp pierdut în aşteptarea
următoarei veri şi pe lângă asta,
nu suntem clarvăzătorii destinului nostru.



Viaggiatrice

Ehi, viaggiatrice silenziosa,
Ti rendi conto, fra non molto
Scenderai gli scalini sbiancati
Dai passi e ti tufferai
Nella infinita immensità, senza
Aver mai pronunciata una parola.
Non abbiamo forse bisogno
Di dirci niente, di sentirci le nostre
Voci timide, mentre vibrano disagiate
Incomprensibilmente nelle nostre lingue?
E se io, poeta albanese, sentissi la nostalgia,
Sempre in viaggio fra i resti
Della vecchia Europa, nelle lunghe
Notti urbane?
Dove potrei trovare i momenti
E le ore spese in dialoghi taciti?
È tempo perso attendere
La prossima estate e per di più
Non siamo veggenti del nostro destino.




Eu, un poet străin

Nu dormi, te rog,
Puţine minute mai stai!
Ochii tăi negri ce
cu lumina soarelui cochetează,
nu îi închide! Închişi
văd doar inutile dorinţe
ce bat. Când ca o nălucă vei trece
printre alţi pasageri grăbiţi,
nimeni nu întoarce-va capul
să te admire, numai eu,
un necunoscut, poet din îndepărtate
tărâmuri, ce doar cu versurile
ştie a vorbi.



Io un poeta straniero

Non dormire, ti prego
ancora pochi minuti, resisti!
I tuoi occhi neri che con
la luce del sole stanno flirtando,
non li chiudere! Chiusi
vedono soltanto desideri futili
bussare. Quando snella camminerai
fra altri passeggeri svelti,
nessuno volgerà la testa
per ammirarti, tranne me,
uno sconosciuto, poeta da terre
lontane venuto e che sa parlare
soltanto con i versi.




Mister

Când zeii datu-ţi-au
viaţă, rămăşagurile lor îndrăzneţe
nu conteniră.
Nimeni nu ştia sau putea ghici
ce vei deveni, pe cine
vei fi ascultat, chiar dacă
pentru ei erai creatură divină:
păcătoasă perfidă,
gata mereu să afle totul şi toate
în coincidenţele sorţii
sau crudă  răzbunătoare
de inimi în sfâşietor bun-rămas.



Mistero

Quando gli dei ti diedero
la vita, pure le loro sfacciate
scommesse non smisero mai.
Nessuno sapeva o poteva intuire
cosa saresti diventata, a chi
avresti ubbidito, pur essendo
per loro una creatura divina:
Peccatrice insidiosa che è
sempre pronta a tentare tutto e tutti
nelle coincidenze dei destini,
o vendicatrice crudele
di cuori negli addii struggenti.




Iubirea mea

Într-o vreme am cunoscut
o altă călătoare, acolo-n bătrâna
Grecie modernă. Rătăcea pierdută
între poveşti, ca o mireasă
ce-abia făcut-a marele pas
fatal la biserică şi
cu tristele melodii
încă rămase în minte.
Ah, ce păcat,
timpul trecut, atârnat
în lianele tăiate ale amintirilor
nu mi-a adus-o, pe ea, Venus
cea solară, ce peste tot mă-nsoţea,
îmbătrânită acum, dar plină de viaţă,
nedespărţita mea prietenă,
ecoul meu vechi.



Il mio amore

Un tempo conobbi
una altra viaggiatrice, li’ nella antica
Grecia moderna. Errava sperduta
fra le storie come una sposa
appena fatto il grande passo
fatale in chiesa e
le canzoni accorate
nella mente rimaste.
Ah, maledizione,
Il tempo passato, arrampicato
sulle reti tagliate dei ricordi
non mi ha riportato, lei, la venere
Solare che ovunque mi accompagnava,
ora invecchiata, ma arzilla,
l’amica inseparabile mia,
la vecchia eco.




O nouă zi

Mâine te vei cufunda
iarăşi şi iarăşi
în străzile oraşului tău. Nu este
un moft sau vreo toană,
nici beţie cu băuturi scumpe
care în timp ce pătrund
în corpu-ţi graţios, îţi adorm
creierul şi-n marea imensă
te fac să aştepţi fără ţintă.
Această duminică
a noastră nu cred a se mai întoarce, vreodată, în inimi. Altă zi,
alte amintiri. În călătorii
apocaliptice voi fi din nou, departe
de visul tău dispărut, care printre
neînţelesele versuri  hieroglifice,
amintire deveni-va, în acest
nou jurnal
abia început, pe această
primă pagină
închinată ţie.



Un giorno nuovo

Tu domani ti immergerai
Ancora e poi ancora per le vie
della tua città. Non è
un complimento lezioso,
nè ebbrezza per le bevande costose
che mentre penetrano
nel tuo corpo aggraziato, ti addormentano
il cervello e nel immenso mare
temporeggi disorientata.
Questa nostra
domenica forse non farà più ritorno
nel cuore. Giorno nuovo,
nuovi ricordi. Io in viaggi
apocalittici sarò ancora, lontano
dal tuo sogno svanito che fra
i versi incompresi geroglifici
diventerà ricordo, su questo
taccuino nuovo
appena aperto, su questo
primo foglio
per te offerto.



(nr. 2, februarie 2014, anul IV)