Leo Butnaru: „Cuvintele se schimbă concomitent cu anotimpurile”

Sub titlul „Cuvintele se schimbă concomitent cu anotimpurile”, publicăm un grupaj de versuri semnate de Leo Butnaru, poet, prozator, istoric literar, eseist și traducător. Versurile sunt extrase din volumul Poeme din secolele XX-XXI (Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2011).











Cuvinte şi anotimpuri

Cuvintele se schimbă concomitent cu anotimpurile.

Vorba viei mai întâi se numeşte poamă, ciorchine,
apoi must sau vin,
iar cuvântul frunză toamna îşi schimbă valoarea
în aur ieftin.

Silabele ninsorii sunt folosite doar iarna
şi rar de tot primăvara
când creşterea fructului aruncă petalele
din cuibul florii.

Vorba verii – cuvântul iarbă –
iarna se numeşte ierbar.

Vorbele verii – privighetoare, ciocârlie –
nu ne umplu auzul în anotimpul tencuit cu zăpadă
iar de se întâmplă totuşi să fie amintite
au în jur predestinat cuvântul colivie –
sclavi însoțindu-şi stăpânul la petreceri cu cântec.

Cuvintele apar odată cu anotimpurile.
Când nu sunt folosite – ele
se odihnesc
precum omul.



Misă

Amurg pe fond de aleluia cântată
de-o capelă filomelă colectivă
sau aleluia cântată pe fond de amurg... 
Oricum
readucându-ți arvunele din pustii zădărnicii
în această disprețuitoare blândețe a toamnei târzii
renunți la aparenta iscare a împalidărilor sufleteşti
pe care cu tot dinadinsul țineai să le aduci barem
în rândul evenimentelor simple de tot
dar totuşi
evenimente
priincioasă fiindu-ți aleluia pirotită a cappela ce dă
vremelnica uitare a pricinilor de impas.



Şi poate că…

Ce carnaval ne-carnal 
dar
sfâşietor – transformarea unui înger într-un
om
dez-naşterea îngerului din divinitate într-o
naştere a păcătosului
apoi
cel mai disperat simț care a tre cut vreodată printr-o
inimă omenească şi care
totdeauna trece prin inima îngerului căzut – speranța
întru purificare de păcate şi
poate că
întru re-absorbirea în
Dumnezeu….



Pregeneză

...la
începutul începuturilor 
Dumnezeu
din sine însuşi pe sine născându-se
stă prunc-pruncuț cocon-coconaş în
poala propriei sale umbre
alburii...



Lacustră meridională

Înamurgirea se predă găocilor de unghii fără degete ale
scoicilor legănate de lagună de
lenta cutremurare a apelor deopotrivă aievea şi părelnice –
retină şi cristalin nesățios – dar oarbe – un văz văzându-se
mai adecvat zis – văzut de alte priviri de-ale noastre.

Peştii sar pe praguri tocite
alunecând îndărăt sub burțile podețelor. 
Tot mai multe uşi închise
tăceri spionând țipete de pescăruşi în penetul cărora se re-
trage atenuându-se ecoul scurt lovit de fața apei.
Surzenia îşi picură ceara din bolți spăsite cu rămăşițe de
fresce îmbrobonate de transpirații letale.



A treia comedie

Aici unde legile lui Euclid
ca şi cum sugerate de zei
nu acționează 
în special pe la amiază
iar teoria relativității – periodic – ține loc de consti-
tu-
ție (însuți)
unde străzile nu că se încrucişează ci
chiar se împletesc
schimbându-se cu locurile
dar
şi cu nodurile
şi noi
clătinându-ne de incertitudine
rătăcim dintr-un vis într-o fantezie
şi invers
parazitând pe metafore 
dar
şi pe ceva interes al lumii față (şi spate) de poezie
aici
unde

spiritul e ursuz sau urmuz
iar fizica domină
domnilor Dante şi Balzac
permiteți-mi să propun un titlu: 
Comedia metafizică
chiar de mi s-ar cere eventuale parafraze la
cenzura lui Dumnezeu....

(iată
de aici încolo îmi vine să curăț substantivele
de litera Z
ca pe nişte peşti – de solzi...)



Licitație

1.
...cârpa de care Michelangelo
îşi ştersese pensula

preț –

foarte multe mii de pensule
5 € bucata


2.
...pensula pe care din păcate
Michelangelo aşa şi nu reuşi
s-o folosească – chiar în clipa
când întinsese mâna spre ea
muri...

preț –

un ort


3.
...aripi din
Nichelangelo!

(...pardon –
astea ar fi
pentru altfel de licitație
nu una
a obiectelor de artă...)



Din
experiența unui traducător

1.
uneori
precum totdeauna de fapt
când traduc din poezia lumii
mă gândesc naiv că
şi libera circulație a poeziei
ar putea modifica oarecum
starea de spirit din vămi – mereu
apăsătoare 
pentru bietul ins cu paşaportul în mână;
ar putea modifica contextul 
lipsei de text – muțenia înfiorată din
vămi...

dar în genere
când traduc din poezia lumii
mă mângâi cu speranța că... –
dar mai bine zis
cu un concomitent sentiment de admirație şi pocăință...


2.
după ziua sa de muncă
în vămile dintre literaturile lumii
un traducător începător
dar bun
însă din păcate ajuns nebun de legat
bate cap în cap două poeme – cel original
cu cel tradus
de ți se creează impresia că ar ferfenița un iluzoriu papirus
astfel dânsul scutură ceea ce s-ar părea că e în plus
şi în original
şi în ceea ce a tradus
după care
o ia de la început cu translația
din ce-a mai rămas în original modelând
ce ar trebui să rezulte în limba şi literatura sa natală
uneori – după bătaia în draci a textelor cap în cap
sens în sens
puls în puls
întâmplându-se să rămână foarte puțin din discursul inițial
alias poemul
puțin ajungând şi în albia traducerii
dar mai grav – spre bucuria traducătorului –
ceea ce rezultă e un cu totul alt poem
ce mai că (maică!) nu are nimic în comun
cu originalul şi traducerea acestuia – pur şi simplu
după insistenta metodica nemiloasa bătaie cap în cap
sens în sens puls în puls trop în trop
a aceluiaşi poem în cele două înfățişări ale sale
original – avers traducere – revers
poți ajunge la propriul tău poem original
pe care altcineva să-l traducă în limba textului original
pe care l-ai bătut cap în cap cu varianta traducerii tale
ca iluzie a oareşicărei posesiuni
sau a dorinței de a cita din Ecleziast: deşertăciunea
umplerii golului golurilor...


Leo Butnaru

(nr. 1, ianuarie 2013, anul III)