PROZĂ

Să creăm „Biblioteca Orizonturi”: Invitaţie către editori şi cercetători

La aniversarea a patru ani de existenţă, revista noastră lansează o nouă iniţiativă, BIBLIOTECA ORIZONTURI, care să ofere integral, în format pdf, atât cărţi publicate, cât şi lucrări inedite referitoare la cultura italiană şi cea românească, precum şi la raporturile şi interferenţele italo-române. Invităm aşadar editorii italieni şi români, italieniştii români, româniştii italieni şi, în general, cercetătorii din diferite domenii, să contribuie cu propriile opere edite şi/sau inedite, trimiţându-le pe adresa redacţiei noastre. Vom fi bucuroşi să le difuzăm ori să le introducem în circuitul cultural.



Italia şi cărţile de cultură gastronomică

„E serà bona vivanda” (Şi va fi bun şi perfect), cu această convingere se încheiau reţetele culinare scrise în Evul Mediu de bucătari exclusiv pentru bucătari. În Italia zilelor noastre lucrurile s-au schimbat. Reţetele sunt scrise de chef-i şi prezentatori tv, bloggeri şi istorici celebri, nutriţionişti şi filozofi. Se adresează unui interlocutor tot mai rafinat, fiind adevărate manuale de food design din aşa-numitele gastro-librării. Anul trecut au fost publicate 1048 de titluri noi, un număr dublu faţă de acum 11 ani. Practic, din 100 de cărţi două sunt de cultură gastronomică. De Raluca Niţă.



Colosseum under construction: între visuri şi sprijin

Acum câţiva ani se putea citi pe site-ul cotidianului The Guardian următoarea ştire: „Colosseumul din Roma a devenit un obiectiv turistic problematic pentru autorităţile din Roma. Cu un an în urmă s-a constatat pentru prima dată că monumentul a început să se încline". Astăzi, când mare parte din cel mai cunoscut monument italian a fost restaurată, o altă ştire ocupă paginile culturale ale ziarelor ţării: ministrul Culturii Dario Franceschini, de pe pagina sa de Twitter, visează la un Colosseum „podit” cu o imensă scenă care să redea viaţa arenei originare. Prezentare de Raluca Niţă.



STOP AND GO: 100 de ani de la inventarea semaforului

August 1914: un poliţist din Cleavland, Statele Unite, inventează semaforul. Un totem de un secol la care cu toţii, şoferi sau pietoni, ne uităm cu antipatie; pentru că aşa cum spune una dintre celebrele legi ale lui Murphy: „Când te grăbeşti poţi fi sigur că semaforul va fi întotdeauna roşu”. Aici e problema. Adevărata educaţie presupune un simţ al răbdării. Să aştepţi să îţi vină rândul, să nu forţezi, să nu înşeli. Să stai la locul tău: al tău ca pieton, al tău ca şofer. Şi asta face parte dintr-un bagaj cultural. Mai greu sau mai uşor, mai plin, uneori de-a dreptul gol. Prezentare de Raluca Niță.





„Muzica lagărelor”: preţiosul proiect al pianistului Francesco Lotoro

De peste 25 de ani, Francesco Lotoro nu mai este doar un simplu pianist. Talentul său este pus în slujba unei adevărate misiuni culturale: aceea de a resuscita „muzica lagărelor”, compusă de prizonieri diferiţi ca origini şi religie, în perioada 1933-1945. Meritul lui Lotoro este imens. Vorbim de un tezaur de sensibilitate muzicală şi culturală imposibil de estimat. În prezent, lucrează la elaborarea unei adevărate enciclopedii pe care intenţionează să o publice anul viitor cu titlul Thesaurus Musicae Concentrationariae, 12 volume conţinând şi partituri. Prezentare de Raluca Niţă.



Nina Façon, o viață dedicată studiului. Evocare de Doina Condrea Derer

Anul acesta se împlinesc 40 de ani de la dispariţia Ninei Façon, italienistă de prestigiu, profesor la Catedra de Limbă și Literatură Italiană a Universităţii din București, discipolă a italienistului Ramiro Ortiz. I se datorează crearea celor mai importante instrumente de lucru ale specialității, de la bogate dicționare enciclopedice, bilingve, tratate de lingvistică până la istorii literare, ce se adaugă zecilor de studii, unor volume și acum actuale şi traducerile unor opere italiene fundamentale. Posteritatea culege roadele unei vieți dedicate în tăcere exclusiv studiului. Evocare de Doina Condrea Derer.



Luigi Pirandello, fuga umană în fantezie

Luigi Pirandello îşi construieşte lumea literară după conceptul lui H. Bergson conform căruia toată realitatea este viaţă în continuă devenire, „un flux indistinct”, iar cei care ies din el devin „forme individuale” şi, conform lui Pirandello, încep să moară. Contrastul dintre viaţă (ceea ce suntem) şi „formă” (ceea ce părem) generează criza de identitate. Personajele pirandelliene îşi înţeleg propria condiţie existenţială, aleg fuga, dar sfârşesc prin acceptarea situaţiei şi adesea evadează în fantezie, asemenea protagonistului din nuvela Trenul a fluierat. Prezentare şi traducere de Livia Mărcan.



Prognozele meteo schimbă... vremurile. 150 de ani de meteorologie

Anul acesta se sărbătoresc 150 de ani de la naşterea meteorologiei. În Italia, site-urile meteo sunt extrem de urmărite, au mai mulţi şi mai obsedaţi vizitatori decât cele porno. De asemenea, există tot mai multe persoane meteo-dependente. Pentru a afla dacă suferiţi de această „boală” trebuie să ştiţi că există un test numit Gualtierotti-Tromp: se măsoară temperatura palmei mâinii drepte. Apoi se introduce aceeaşi mână în apă rece. Se scoate şi, după exact şase minute se măsoară din nou temperatura. Dacă nu este aceeaşi de la începutul testului, sunteţi meteo-dependenţi.



Țara de dincolo de țară. La TVR, despre românii din Italia

Deschidem noua stagiune a revistei sub semnul unei noi colaborări, aceea cu Televiziunea Română şi jurnaliştii care se ocupă de românii din străinătate sau de minorităţile etnice din ţara noastră. Aura Dobre ne propune un reportaj de suflet şi spirit printre românii din Italia: „Am fost la Milano cu un scop precis: să filmăm câțiva români care, prin munca lor, prin viața lor de zi cu zi, reușesc să devină un fel de «ambasadori fără portofolii» pentru o Românie destul de hulită în presa italiană. I-am filmat, iar poveștile lor vor putea fi văzute din această toamnă la TVR Internaţional”.



„Italian la origini, român în simțire şi inimă”. Poveşti cu italienii din Brezoi

Mai sunt doar 30 de suflete. La biserica de piatră din Brezoi, „o mână” de italieni, câţi au rămas după ce comunismul şi democrația i-au „vânturat” în lumea mare, se adună şi-şi povestesc, după slujbă, ultimele amintiri. Don Luciano, un bătrân sfătos, plin de energie si bună dispoziție, ne spune: „Am copiii, nepoții și strănepoții, în Milano, dar eu nu pot să plec de aici. Sunt italian la origini, dar român în simțire şi în inimă. România este ţara mea”. Diana Deleanu prezintă reportajele despre italienii din Brezoi pe care le-a realizat în seria de emisiuni Cultura minorităţilor, recent difuzate pe TVR2.



Anul Brâncoveanu. Mărturia prințului Mihai Brâncoveanu

Aura Dobre ne propune o întâlnire cu un descendent din neamul Brâncovenilor, Mihai Basarab Brâncoveanu, fiul celebrei aviatoare Marina Ştirbei şi al prinţului Constantin Basarab Brâncoveanu. „Am stat de vorbă câteva ore. Amintirile despre unchi, mătuși, bunici, părinți despre care eu citisem în cărțile de istorie nu au reușit să încapă în câteva minute. Amintirea mamei, a tatălui închis pentru simplul fapt că purta numele de Brâncoveanu. Prințesa, mamă a doi copii minori, nevoită să lucreze într-un atelier auto ca să-și întrețină copiii. Exilul, întoarcerea acasă după douăzeci şi ceva de ani”.



Turismul eno-gastronomic în Italia

Raluca Niţă ne invită să cunoaştem Italia şi prin intermediul produselor gastronomice tradiţionale. Se spune adesea că turismul eno-gastronomic este un mod extrem de inteligent pentru a vizita Peninsula, deoarece reţetele de bucătărie şi amestecul de ingrediente secrete stau la baza culturii italiene. Peste tot există muzee care au o funcţie didactică, dar şi ludică unde, trecând de la istoria parmezanului la cea a salamului de Felino, spre exemplu, cu ajutorul vechilor unelte şi utilaje de fabricaţie, cât şi al noilor mijloace multimedia, putem descoperi o lume incredibilă şi bogată.



Din „microcosmosurile” lui Claudio Magris: sorabii din Lusacia

În acest număr propunem un alt itinerar cultural din „microcosmosurile” descrise de Claudio Magris, şi anume printre sorabii - sau sorbii - din regiunea Lusacia din statele Saxonia și Brandenburg, aflate în estul Germaniei. Este vorba despre circa 70.000 de persoane, „unul dintre cele mai mici şi mai puţin cunoscute popoare din Europa, un popor slav cu o individualitate naţională şi lingvistică aparte”. Oraşele lor cele mai importante sunt Bautzen/Budysin (capitala Lusaciei de Sus) şi Cottbus/Chóśebuz (capitala Lusaciei de Jos). Traducere de Afrodita Cionchin.



Nobel pentru fizică, Guglielmo Marconi la 140 de ani de la naştere

Guglielmo Marconi (1874-1937) a fost promotorul uneia dintre extraordinarele schimbări de la începuturile lumii contemporane: invenţia sa, un sistem de telegrafie fără fir, pus la punct în 1895, a însemnat debutul radiocomunicaţiei. Graţie capacităţii sale de a îmbina abilitatea tehnologică singulară şi spiritul antreprenorial concret, s-a dedicat dezvoltării invenţiei sale şi, pe parcursul unei cariere de patruzeci de ani, a fost inventator, întreprinzător, om de ştiinţă, inovator al domeniului pe care l-a iniţiat la doar douăzeci de ani: cel al comunicaţiilor wireless. Prezentare de Cerasela Barbone.



Lavazza: povestea unei excelenţe italiene şi a fondatorului ei

Enrico Mannucci prezintă în suplimentul „Sette” al cotidianului „Corriere della Sera” povestea Lavazza şi a fondatorului ei, situând-o în contextul mai larg al istoriei italiene. Aflăm astfel că Luigi Lavazza s-a născut la Murisengo, în provincia Alessandria, în 24 aprilie 1859, pe când se înfăptuia Unificarea Italiei. O coincidenţă ce ar fi putut influenţa destinul celui care avea să creeze o afacere de succes cu unul din produsele ce îi uneşte cel mai mult pe italieni: cafeaua. Îi uneşte, dar îi şi desparte şi poate că şi această contradicţie e parte din caracterul naţional italian. Consemnare de Camelia Zara.



Literatura română şi piaţa editorială italiană: panoramă şi tendinţe

Semnale pozitive: România la Salonul de Carte 2014. Aceasta a fost tema standului naţional al României la Salonul Internaţional de Carte de la Torino, care a confirmat tendinţa pozitivă a prezenţei literaturii române pe piaţa editorială italiană şi pe timp de criză. Datele Institutului Cultural Român din Bucureşti, în particular cele ale Centrului Naţional al Cărţii şi ale Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, ca şi baza de date „Scriitori români în italiană” creată de revista noastră, permit o analiză relevantă în acest sens, realizată de Afrodita Cionchin.



Allegri ma non troppo. Fericirea la italieni

Italia a pierdut într-un an opt procente de fericire. Pare o glumă cu iz poetic, în schimb este rezultatul unui sondaj realizat de Societatea Demos pentru cotidianul „La Repubblica”. Cu toate acestea, nu sunt puţini italienii care se simt „fericiţi” – 3 din 4, mai precis 78%, pentru că istoria ţării o demonstrează: când în jur totul se prăbuşeşte, italianul, prin natura lui, încearcă să reziste. Se adaptează şi se declară mulţumit în ciuda tuturor greutăţilor. O adevărată artă de a se descurca, de a se „aranja într-un fel” (a se vedea filmul cu Alberto Sordi, L’arte di arrangiarsi). Un articol de Raluca Niţă.



Amintire cu Sfântul Ioan Paul al II-lea

Tocmai s-a încheiat la Roma un ceremonial neobişnuit, chiar unic, cu „patru papi”. Ioan Paul al II-lea şi Ioan al XXIII-lea au fost declaraţi sfinţi de către Papa Francisc, în prezenţa lui Benedict al XVI-lea (demisionarul de anul trecut). La solemnitatea din 27 aprilie au participat un milion de pelerini, 24 de şefi de stat, peste 1.000 de cardinali şi episcopi. Laszlo Alexandru evocă un alt moment de excepţie, când Ioan Paul al II-lea, recentul sfânt, a făcut o vizită la Bucureşti, în 7-9 mai 1999. Un şef al bisericii catolice venea să viziteze, în premieră absolută, o ţară majoritar ortodoxă.



Sibilla Aleramo, o legendă a feminismului italian

Sibilla Aleramo (1876-1960), pe numele său adevărat Rina Faccio, este una din figurile cele mai originale şi anticonformiste ale literaturii italiene din secolul XX. Cartea sa Una donna (1906) este considerată primul roman din istoria feminismului italian, o denunţare deschisă şi înflăcărată a obtuzităţii societăţii în care trăieşte. Proza sa apare nouă şi frapantă pentru acei ani, iar scriitoarea câştigă foarte multe aprecieri atât în Italia, cât şi în străinătate, cartea fiind tradusă la puţin timp de la apariţie în aproape toate ţările europene şi în SUA. Publicăm un fragment tradus de Camelia Zara.



„Mondo piccolo” de Valerio Millefoglie: Ce mică-i lumea...

Există locuri enorme în lume, kilometri de frumos, de misterios. Locuri făcute parcă pentru cei ce suferă de un anumit tip de miopie, care te trag de mânecă, te împing de la spate, îţi dau brânci, îţi pun piedică, numai să te opreşti şi să le contempli. Dar există şi locuri mici, discrete, timide, rafinate şi parcă roşii în obraji ca mironosiţele când le descoperi şi le treci pragul. Un scriitor italian, Valerio Millefoglie, se imaginează Gulliver şi pleacă împreună cu soţia într-o călătorie surprinzătoare în căutarea celor mai mici, romantice şi singuratice locuri din Europa. O prezentare de Raluca Niţă.



„Prietenele din Kabul” de Roberta Gately: un mare succes internaţional

Afganistan, un pământ măcinat de durere. Două destine unite printr-o strânsă prietenie: americanca Elsa, infirmieră într-un mic sat afgan, şi Parween, o tânără afgană a cărei familie a fost ucisă. Roberta Gately (Elsa), autoarea emoţionantului roman Prietenele din Kabul, narează propria-i experienţă, evocând tragedia războiului şi sentimentele care leagă oamenii în faţa morţii şi suferinţei. Romanul a fost publicat în 2010 în SUA (Lipstick in Afghanistan), având un mare succes internaţional. Ediţia italiană, din care Livia Mărcan a tradus un fragment, a apărut în 2011 (Le ragazze di Kabul).



Cât valorează cultura şi frumuseţea italiană?

Se poate stabili un preţ al culturii? Cât valorează Caravaggio, Dante sau Petrarca? Ca să nu mai vorbim de celelalte produse ale creativităţii italiene. Fundaţia Symbola împreună cu UnionCamere a calculat suma acumulată în urma vizitării muzeelor, monumentelor, siturilor arheologice. Rezultatul: 214,2 miliarde de euro. 15,3% din PIB-ul Italiei, un adevărat tezaur în vreme de criză. Dar vorbind cu reprezentanţii asociaţiei Federculture aflăm că este vorba mai degrabă de un potenţial neluat în serios: lipseşte o politică de dezvoltare culturală. O prezentare de Raluca Niţă.



Din „microcosmosurile” lui Claudio Magris: Bisiacaria

Parafrazând unul din titlurile de succes ale lui Claudio Magris, şi anume Microcosmosuri, vă propunem un itinerar cultural în Bisiacaria, un teritoriu al provinciei Gorizia, situat între Carso şi Marea Adriatică, delimitat la est şi la vest de râurile Timavo şi Isonzo. Este un teritoriu cu un total de circa 60.000 de locuitori. În această zonă se vorbeşte un dialect venet antic, dialectul bisiàc al cărui nume are origini contestate şi acum: potrivit unei ipoteze mai credibile ar proveni din slavul bezjak „fugar,  exilat”. Traducere de Afrodita Carmen Cionchin.



Antonio Batani: Grand Hotel Italia, visul meu pentru Cluj-Napoca

„Pe vârful acela de deal s-ar potrivi un hotel: cel mai frumos hotel din oraş”. Italieni în România, povestea unei activităţi antreprenoriale adesea surprinzătoare, mai ales atunci când este vorba despre turism, bucătărie rafinată şi ospitalitate. Aceasta este şi povestea lui Antonio Batani, nume marcant al marii industrii hoteliere italiene – proprietar al grupului Select Hotels Collection cu legendarul Grand Hotel din Rimini – care a construit la Cluj-Napoca cel mai mare şi luxos hotel al Transilvaniei, de cinci stele: Grand Hotel Italia. Un reportaj de Giovanni Ruggeri.



Lazzaro Spallanzani, o figură originală a ştiinţelor naturii din Italia

Anca-Domnica Ilea evocă una din figurile originale ale ştiinţelor naturii din Italia. Este vorba despre Lazzaro Spallanzani (1729-1799), considerat „părintele ştiinţific” al fecundării artificiale şi, de asemenea, unul din întemeietorii biologiei experimentale. Renumele său a căpătat în epocă dimensiuni europene. În 1768, a acceptat invitația împărătesei Austriei, Maria Theresia, de a ocupa catedra de Istorie Naturală de la Universitatea din Pavia. Aici va înființa, în 1771, un Muzeu de Istorie Naturală care se va bucura de o recunoaştere internaţională.



Radioul italian, o „poveste” ce se ascultă de 90 de ani

În 2014, Radioul sărbătoreşte 90 de ani de existenţă în Italia. O poveste care începe de la Guglielmo Marconi (1874-1937), cel care a inventat acest minunat mijloc de comunicare fără fir, fiind laureat al Premiului Nobel pentru fizică în 1909. Radioul a fost mama şi sora mai mare a televiziunii italiene. În ciuda celor nouă decenii ale sale, nu seamănă nici pe departe cu o bătrânică stafidită şi epuizată. Ne trezeşte dis-de-dimineaţă, ne însoţeşte în maşină sau autobuz spre locurile de muncă, iese din smartphone şi rămâne un adevărat antidot la singurătate. O prezentare de Raluca Niţă.



Matilde Serao, prima femeie din Italia care a fondat şi condus un ziar

Scriitoare de prestigiu, printre cele mai prolifice din întreaga literatură italiană, Matilde Serao (1856-1927), cu peste şaptezeci de opere la activ, a rămas în istorie şi datorită faptului că a fost prima femeie din Italia care a fondat şi condus un ziar, cotidianul „Il Giorno” de la Napoli. În 1926, primeşte candidatura la premiul Nobel pentru literatură, care va fi apoi conferit Graziei Deledda. În limba română a apărut volumul Floarea pasiunii (traducere de Camelia Zara, Editura All, Bucureşti, 2013), o culegere de povestiri scurte având ca factor comun, după cum se poate ghici şi din titlu, dragostea.



Centenar Renato Dulbecco, Nobel pentru medicină

Renato Dulbecco s-a născut la 22 februarie 1914 la Catanzaro. Pentru a înţelege extraordinara contribuţie pe care a avut-o în domeniul ştiinţei, e de-ajuns să ne gîndim că astăzi, fără studiile sale, mai mult ca sigur tumorile ar fi în continuare învăluite în mister. Ba mai mult. Poate că astăzi nu s-ar vorbi de medicină personalizată, de secvenţialitatea genomului şi de susceptibilitate la anumite boli. Laureat al Premiului Nobel pentru medicină în 1975, Dulbecco a lansat Proiectul „Genomul” pentru decodificarea hărţii genomului uman, devenit apoi un program de colaborare internaţională.



Arnoldo Foà, vocea celor o mie de chipuri

În 11 ianuarie 2014 s-a stins la Roma, la vârsta de 97 de ani, una dintre figurile emblematice ale secolului XX în cultura italiană: Arnoldo Foà - actor de teatru şi film, regizor, dar şi sculptor, pictor şi poet, însă mai puţin cunoscut publicului din România. Italienista Roxana Utale de la Universitatea din Bucureşti ni-l evocă pe „singurul Arnoldo Foà pe care îl vom şti marea noastră majoritate, cei care nu l-am văzut vreodată pe scenă, cei care nu am crescut în anii ’70 cu interpretările lui din producţiile de televiziune Insula comorii, David Copperfield, Căpitan Fracassa sau Marcovaldo”.



Maestrul Claudio Abbado, o viaţă dedicată muzicii şi tinerilor

De curând a plecat dintre noi maestrul Claudio Abbado, milanez născut în 1933, unul dintre cei mai renumiţi dirijori ai lumii, fost director muzical la Scala din Milano, la Opera de Stat din Viena şi director artistic al Orchestrei Filarmonice din Berlin, numit pe 30 august 2013 senator pe viaţă al Republicii Italiene. Întreaga presă italiană i-a dedicat în aceste zile un ultim omagiu. Publicăm, în traducere din cotidianul „Il Messaggero”, câteva crâmpeie din realizările umane şi profesionale ale maestrului. Versiunea în limba română îi aparţine Ceraselei Barbone.



Fantezii de criză în Italia

Criza economică influenţează tot mai mult locul de muncă. Un fenomen extrem de interesant se observă de vreo doi ani de zile în capitala Italiei, Roma. Cu cât locurile de muncă sunt mai puţine şi mai greu de găsit, cu atât imaginaţia în căutarea de alternative este mai bogată. Romanii încarnează perfect mitul artei de a supravieţui. Primii între toţi sunt cântăreţii de „stornelli” (melodii cu versuri în dialect roman) din cartierul Trastevere care pentru un bănuţ, un zâmbet şi câteva aplauze, îţi improvizează un cântec ad personam, pe măsură, între o floare de lămâi şi una de portocal.



„Literatura de azi”: bun venit unui nou site

Inaugurat în urmă cu câteva luni şi legat de pagina Facebook omonimă, „Literatura de azi” este un site iniţiat de unul dintre exponenţii noii generaţii de critici literari din România, Daniel Cristea-Enache. Revista se doreşte a fi o platformă de dialog şi discuţii, o vitrină asupra culturii şi literaturii în general, nu doar româneşti, chiar dacă aceasta este „ingredientul” principal, prin eseuri, intervenţii, comentarii, totul organizat în treisprezece rubrici cu un grup de colaboratori de prim plan, compus din critici, scriitori şi artişti. Le dorim colegilor noştri mult succes şi spor la lucru!



Arta seducţiei de la Belle Époque la Spotted

De curând, a fost importat şi în Italia noul fenomen social apărut în Statele Unite sub numele de Spotted. Potrivit descrierii de pe pagina Spotted a Universităţii „Sapienza” din Roma, accesibilă pe Facebook, este vorba despre o „vitrină” unde sunt postate, în mod anonim, declaraţii de dragoste de orice fel. E adevărat că arta seducţiei a fost ucisă de sex şi tehnologie? Acum câţiva ani, a fost publicată o poveste dintr-o Belle Époque plină de curtezani, ajungând cronologic până în zilele noastre. O teză surprinzătoare: flirtul a ajutat femeia să se emancipeze şi acum nu îşi mai are rostul. Să vedem de ce.



Avanpremieră. „La volanul lui Einaudi” de Mimmo Fiorino

„Giulio Einaudi detesta o grămadă de lucruri, iubea o grămadă de lucruri şi avea o grămadă de obsesii. Iar eu am plimbat toate aceste grămezi vreo doisprezece ani. Mă simt de parcă aş fi fost şoferul istoriei literaturii ultimelor decenii, chiar dacă scrisă diferit faţă de manualele şcolare”. Cel care ne oferă această mărturie este Mimmo Fiorino, şoferul personal al lui Giulio Einaudi (1912-1999), fondatorul în 1933 al celebrei edituri torineze care îi poartă numele, în cartea La volanul lui Einaudi (Ed. Pavesiana, 2013), tradusă de Cerasela Barbone, din care publicăm un fragment în avanpremieră.



Povestirile lui Dino Buzzati: „Ceva care-ncepe cu litera l”

Ceva care-ncepe cu litera l (Una cosa che comincia per elle) face parte din primul volum de povestiri ale lui Dinu Buzzati, I sette messaggeri (Cei şapte soli), apărut în 1942. Trama ilustrează cu măiestrie, dar şi cu un cinism stilistic insidios, caracterul cu totul imprevizibil şi necruţător al destinului omenesc. Găsim aici o temă recurentă în opera scriitorului, şi anume teama de boală, în cazul nostru fiind vorba de lepră. Aceasta ar putea fi considerată una din prozele cele mai „sadice” ale unui autor care a marcat literatura secolului XX. Traducerea este semnată de Anca-Domnica Ilea.



„Dante. Romanul vieţii” de Marco Santagata

Publicăm, în traducerea Doinei Condrea Derer, un fragment dintr-o carte extrem de antrenantă, nu doar solidă ştiinţific, semnată de Marco Santagata şi intitulată Dante. Il romanzo della sua vita (Dante. Romanul vieţii), Mondadori 2012: „Contemporanii lui Dante nu-i prea sunt de ajutor celui care vrea să-i reconstituie imaginea adevărată. Dacă nu chiar prieten, Giovanni Villani, mai tânăr cu vreo zece ani, fusese un cunoscut al lui. În dreptul anului 1321 îi consacră în istoria Florenței scrisă de el un întreg paragraf, creionându-i și un portret psihic concentrat, dar cu ghimpi”.



Radu Țuculescu: Întîlniri culturale pe meridiane italiene

Pornind de la traducerea italiană a romanului Stalin, cu sapa-nainte! (Aracne 2013), Radu Ţuculescu ne mărturiseşte câteva impresii de pe meridiane italiene: „La sfîrșitul lunii mai, am fost invitat la Universitatea din Calabria, pentru lansarea romanului și mai multe întîlniri cu profesori și studenți. Am vorbit despre carte, despre Transilvania, una multietnică și multiculturală, una fără granițe. De asemenea, le-am proiectat studenților documentare tv. Sălile au fost, de fiecare dată, pline iar interesul pentru această zonă a României, real. Căci, în afară de Dracula... se știu puține despre ea”.



„Antologia aforismului românesc contemporan” publicată în Italia

De curând a apǎrut ȋn Italia, la Editura Genesi din Torino, colecţia Aforisticamente, Antologia dell'aforisma romeno contemporaneo (Antologia aforismului românesc contemporan), traducere de Alina Breje, în colaborare cu Fabrizio Caramagna care semnează şi prefaţa. Volumul, publicat sub patronajul cultural al Academiei Române din Roma și al Asociației Italiene pentru aforism, conţine peste o mie de aforisme şi este prima antologie a aforismului românesc apărutǎ în Italia. Ea cuprinde 20 de autori reprezentativi, selectaţi din cincizeci de scriitori contemporani de aforisme.



Gesualdo Bufalino, un scriitor încă netradus în România

Gesualdo Bufalino (1920-1996) este unul dintre cei mai mari reprezentanţi ai prozei siciliene. De-a lungul timpului, operele sale au fost traduse în franceză, engleză, germană, spaniolă, portugheză, olandeză, daneză, suedeză, greacă, slovenă, bulgară, ebraică, japoneză, coreeană. Nu şi în limba română. Din acest motiv, vă oferim un fragment din romanul său de debut, Diceria dell’untore, comparat adesea cu Muntele vrăjit de Thomas Mann, cu speranţa că într-o zi romanele lui Gesualdo Bufalino vor fi publicate şi la noi. Prezentare şi traducere de Cerasela Barbone.



Rosetta Loy, „Cuvântul «evreu»” şi memoria Holocastului

Rosetta Loy face parte din ‘generația anilor Treizeci’, împreună cu câteva dintre cele mai cunoscute nume ale literaturii italiene. Autoare a numeroase romane, este și câștigătoarea unor importante premii literare. Pentru ea, scrisul este un instrument cu care poate accede ușor la trecut și în special la istorie, sub toate aspectele și în toate fațetele sale. De aici efortul său de a ține mereu vie amintirea Holocaustului, în primul rând în cartea La parola ebreo (Cuvântul evreu), roman centrat în jurul temei legilor rasiale din Italia, din care publicăm un fragment în traducerea Georgianei Ţăranu.



„Pornosîmbăta de la «Splendor»”. Umor garantat Stefano Benni

Publicăm două proze scurte în stilul caracteristic lui Stefano Benni, cu traducerea lui Laszlo Alexandru. Este vorba despre Matu-Maloa şi Pornosîmbăta de la „Splendor”, acesta din urmă fiind numele primului cinematograf din satul Nebuneşti, al cărui prim program cuprindea, sîmbăta, filmul  Jocuri secrete cu fetiţe grozave - de Adults Only - interzis spectatorilor sub 16 ani. „Apariţia afişului a suscitat comentarii multe şi diverse. Bigoţii din sat au zis că am ajuns o sucursală a Sodomei, despre care cei mai mulţi dintre noi credeau că e în provincia Parma”. Vedeţi cum au decurs lucrurile.



Proza scurtă a lui Stefano Benni pentru prima dată în română

Stefano Benni este un autor vivace, care etalează un scris alert, îndrăzneţ, de-un comic debordant. Fie că abordează teme din actualitatea cotidiană, tehnicizată, ori se referă la viaţa mitologizantă a adolescenţilor, sau parodiază literatura călătoriilor în Orient, aceeaşi gîndire nonconformistă îi ghidează condeiul. Jocul de cuvinte, ironia, aluziile îndrăzneţe şi dezinhibiţia constituie armele sale predilecte. Cărţile sale au fost traduse în 25 de ţări, dar sînt încă necunoscute publicului român. Încercăm să umplem aici o lacună. Prezentare şi traducere de Laszlo Alexandru.



Avanpremieră. „Ultimul dans al lui Charlot” de Fabio Stassi

La Editura Polirom va apărea în curând Ultimul dans al lui Charlot de Fabio Stassi, traducere de Cerasela Barbone. Romanul, din care oferim un fragment în avanpremieră, a reprezentat succesul de casă al Editurii Sellerio la Tîrgul de Carte de la Frankfurt din 2012. Personajul central este Chaplin, alias Charlot, care încheie un pact cu moartea: dacă o va face să rîdă, i se va mai îngădui să trăiască încă un an, deşi nimeni nu a reuşit să facă acest lucru. Alternanţa dintre dialoguri şi secvenţa epistolară impune un ritm al lecturii susţinut, incitând curiozitatea şi aşteptările cititorului.



Gabriele d’Annunzio și reveria cuplului metafizic

Despre Plăcerea, primul dintre romanele trilogiei Trandafirul a lui Gabriele D'Annunzio, s-a spus că ar fi un roman al decadentismul, în linia unor capodopere ca În răspăr, de Joris Karl Huysmans, ori Portretul lui Dorian Gray, de Oscar Wilde. Și este! Dar mai e şi reveria imposibilă a cuplul metafizic. Andrea Sperelli e mai mult decât un dandy prins în strădania de a-și transforma viața într-o operă de artă. O voluptate dionisiacă țâșnește implacabil în ființa contelui Andrea Sperelli de când o vede pe Elena Muti pentru prima oară. Prezentare şi traducere de Ela Iakab.



„Amanet pentru mămici” de Ingrid Beatrice Coman

În Italia a apărut recent volumul bilingv Satul fără mămici / Il villaggio senza madri (Rediviva Edizioni, 2012) de Ingrid Beatrice Coman. Cartea cuprinde „zece povestiri care se cereau aşternute pe hârtie. Eu n-am făcut  mare lucru – mărturiseşte autoarea. Am încercat doar să ascult, în smerită tăcere, în acele momente sacre ale zilei în care totul tace, totul doarme, şi atunci poţi să auzi, abia abia şoptită, vocea ascunsă şi misterioasă a celor care nu vorbesc niciodată, ci doar trimit în lume freamătul inimii lor, cu speranţa că cineva îl va culege şi îl va povesti”.



În Italia cu Horia Bernea

În 14 septembrie 2012, Horia Bernea ar fi împlinit 74 de ani. Teodor Baconschi evocă legăturile cu Italia ale regretatului maestru. „Horia Bernea a petrecut la Accademia di Romania de la Roma aproape şase luni. În fiecare seară porneam, aparent neplanificat, pe câte un nou traseu. Schimbând comentarii şi impresii, ne-am dat seama că aceste conversaţii merită să fie împărtăşite. Ne-am hotărât să le înregistrăm, pentru a le publica. Aşa s-a născut albumul coautorat Roma caput mundi, care avea să apară la Humanitas în 2001 (când Bernea nu mai era printre noi)”.



A fi scriitor: cele mai populare mituri despre o meserie specială

De-a lungul carierei mele de scriitoare, am întâlnit multe mituri în legătură cu această meserie. În multe dintre ele am crezut eu însămi la început de drum. E foarte tentant şi frumos să crezi că această îndeletnicire e o profesie care aduce cu sine faimă şi noroc. De fapt, curentul romantic a desfiinţat acest mit, înfăţişându-l pe scriitor ca fiind un spirit liber care atinge măreţia şi învinge timpul prin prisma artei sale. Realitatea însă este destul de diferită, aşadar şi motivaţiile autorilor contemporani vor suferi modificări”. Claudia Moscovici din S.U.A. descrie câteva dintre aceste motivaţii.



Cinematografia, spaţiu de dialog italo-român

Ultimii ani au adus o serie de coproducţii româno-italiene de succes, care promovează dialogul intercultural prin intermediul cinematografiei. Prezentăm două pelicule având-o ca protagonistă pe Dorotheea Petre, singura actriţă din România câştigătoare a unui premiu la Festivalul de Film de la Cannes: La soluzione migliore (2010), laureat cu Premiul „Van Gogh” pentru excelenţă în cinematografie la Festivalul de Film de la Amsterdam, şi Mar Nero (2008), distins cu trei premii la Festivalul de Film de la Locarno şi două premii la Festivalul de Film Italian de la Villerupt.



La San Felice Circeo, pe urmele lui Ulise

Propunem o incursiune cultural-turistică într-una dintre cele mai importante staţiuni balneare ale Mării Tireniene, San Felice Circeo. Sfântul Felice Martir este patronul spiritual al locului, iar partea a doua a numelui, Circeo, desemnează un munte care coboară în Marea Tireniană. Originile acestui nume derivă de la poziţionarea legendei, şi a relaţiei dintre Ulise şi vrăjitoarea Circe, tocmai pe acest munte. O altă particularitate a portului este „Il Cristo del Circeo” (Cristos din Circeo), statuia de bronz care înfăţişează chipul Mântuitorului şi se găseşte la 18 metri adâncime, sub apă.



Vina capitală de a nu te naşte om

Campionatul european de fotbal s-a încheiat şi larma învingătorilor şi a susţinătorilor lor, inconştienta veselie din însoritul oraş de pe malurile Niprului nu au putut şterge sângele şi durerea miilor de fiinţe barbar ucise. Fiindcă în lunile premergătoare acestui „Paşte sportiv” au avut loc, în Kiev şi în alte oraşe din Ucraina, mii, mii de execuţii sumare, în plină zi, de care nici o înaltă curte de justiţie nu s-a sesizat, căci morala şi pedeapsa sunt aplicate pentru crime contra oamenilor, celor care au chipul lui Dumnezeu.



In memoriam Marco Cugno (1939-2012)

În 5 iunie 2012 s-a stins din viaţă profesorul Marco Cugno, titular al catedrei de limba română de la Universitatea din Torino. Românist de prestigiu internaţional, având la activ numeroase traduceri (printre cele mai cunoscute numărându-se scrierile lui Norman Manea şi o monumentală antologie a poeziei româneşti din secolul XX), şi-a dedicat viaţa promovării culturii şi literaturii române în Italia. Publicăm în acest număr textele in memoriam semnate de prof. Smaranda Bratu Elian, acad. prof. Ioan-Aurel Pop şi scriitoarea Doina Ruşti.



Eros și singurătate în proza lui Roberto Pazzi

Îmi voi regreta moartea, pentru că nu te voi mai vedea (Mi spiacerà morire per non vederti piu, Corbo Editore, Ferrara, 2010) este cel mai recent roman al prozatorului italian Roberto Pazzi, distins în vara anului 2011 cu premiul Eugenio Montale - Fuori di Casa, cu următoarea motivaţie: „romanele sale istorice merg dincolo de aparenţă, dincolo de banalitatea realităţii, căutând sensul ultim şi profund al vieţii”. Criticul Ela Iakab îl prezintă printr-un eseu şi un fragment de traducere. În limba română au fost până acum traduse romanele Evanghelia lui Iuda şi Conclav.



Mariana Codruţ, Premiul de Publicistică 2011 al Filialei Sibiu a USR

Mariana Codruţ a primit Premiul de Publicistică „Octavian Goga” al Filialei Sibiu a Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2011, pentru volumul Românul imparţial (Ed. Dacia XXI). Festivitatea de premiere a avut loc la Biblioteca ASTRA din Sibiu în data de 12 iunie 2012. Despre publicistica sa, Andrei Pleşu afirma: „ Ştiinţa de a valorifica detaliul, dexteritatea optimei formulări şi, în plus, farmecul unei emotivităţi reţinute – sînt notele constante ale scrisului său”. Publicăm un eseu din volumul premiat.



Scriitura „migrantă”. Corina Bebereche, debut la Salonul de la Torino

Salonul Internaţional de Carte de la Torino din acest an a adus şi un debut literar în ceea ce priveşte scriitura „migrantă” din Italia. Este vorba despre Corina Sofia Bebereche, născută în 1978 la Măcin. A ajuns în Italia în 2002, stabilindu-se la Torino, unde a început să scrie în italiană. La Standul României din cadrul Salonului şi-a lansat, în 11 mai, cartea intitulată Cuore di Vipera (în traducere Inimă de Viperă), apărută în 2012 la Editura Sottosopra. Aceasta cuprinde 15 poveşti ilustrate, care se adresează atât celor mici, cât şi celor mari.



Bratu Elian: „Strategie de succes, proiecte şi perspective promiţătoare”

O panoramă sugestivă asupra Salonului şi informaţii preţioase despre proiectele de succes care se cer a fi continuate în viitor. Ni le propune Smaranda Bratu Elian, italienist şi coordonator al unor prestigioase iniţiative editoriale privind cultura italiană în România. Ilustrând contribuţia italieniştilor din Bucureşti la evenimentul de la Torino, autoarea prezintă şi cele trei proiecte care au precedat Salonul de Carte, deschizând astfel perspective promiţătoare: cărţi româneşti citite de liceeni din Roma, Festivalul de Lectură a Tinerilor de la Bucureşti, liceeni români la Târgul de la Torino.



Ruşti: „Cu standul ei avangardist, România părea o ţară în rândul lumii”

„În luminile strălucitoare ale Salonului de Carte, România, invitată de onoare, cu standul ei avangardist, părea o ţară în rândul lumii. Atât gazdele cât şi oaspeţii făcuseră eforturi, iar acest lucru era evident. Pe străzi, însă, în miezul adevărat al vieţii, creştea încet şi sigur aceeaşi tensiune care cere timp şi înţelegere. Mi-ar plăcea să pot să scriu cartea aia care să le spună tuturor românilor pribegi să se întoarcă acasă. Dar oricine ştie că există mixturi asupra cărora nu mai poate acţiona nicio măsură de separaţie". Sunt câteva din ideile din jurnalul de Salon al Doinei Ruşti.



Omagiu italienistului şi scriitorului Alexandru Balaci (1916-2002)

„Alexandru Balaci a fost nu numai Profesorul şi Eruditul, ci şi partenerul studenţilor săi, şi acest lucru în vremuri când «păstrarea distanţei» era o indicaţie expresă a ierarhiilor de stat şi de partid. Harul elocinţei, dublat de cel al Omului fermecător de care generaţii de studente au fost îndrăgostite în chip deferent platonic, fireşte, au făcut din Al. Balaci un personaj, un model spiritual a sute sau chiar mii de studenţi. Reprezentaţii unor generaţii în şir au putut spune, cu evlavie si orgoliu: «Am fost studentul lui Balaci»". O spune cu recunoştinţă un fost student de excepţie: Geo Vasile.



Un scriitor italian la Cluj: Patrizio Trequattrini

Laszlo Alexandru ni-l prezintă pe scriitorul italian Patrizio Trequattrini, care de câţiva ani trăieşte şi predă la Cluj. „Ultimii trei ani de şedere la Cluj i-au adus lui Patrizio Trequattrini o bună învăţare a limbii române, în care a susţinut deja lansări de carte şi o emisiune televizată în transmisiune directă. Scriitorul se mărturiseşte a fi îndrăgostit de oraşul ardelean unde, la rândul său, e îndrăgit de elevii pe care îi coordonează, de colegii cu care colaborează”. Italienistul Laszlo Al. i-a tradus piesa de teatru Furio (Eikon, 2010) romanul Şantajul (Herg Benet, 2011) şi proza scurtă.



„Cititorii-scriitori”: Elena Hanganu. Caput mundi

În cadrul rubricii „Cititorii-scriitori: Impresii de călătorie din Italia”, publicăm textul intitulat Caput mundi, trimis de Elena Hanganu, de 27 de ani, originară din judeţul Bacău, care în prezent locuieşte în Italia. După cum ne-a mărturisit, îi place să citească şi deopotrivă să scrie proză scurtă, reportaj literar, dar şi poezie. A publicat diverse texte în reviste literare din ţară, precum şi în antologii.



Dino Buzzati /2. „Tiranul bolnav”

În povestirea Tiranul bolnav de Dino Buzzati, moartea este înfăţişată ca pierdere a puterii, cunoscut fiind faptul că scriitorul, de la a cărui dispariţie se împlinesc anul acesta patruzeci de ani, a fost preocupat în mod constant şi original de tematizarea morţii. În acest caz, personajul vizat este Tronk, „împăratul locului, tiranul”, cel care stârneşte invidia întregii populaţii canine când iese la plimbare cu profesorul, stăpânul său, prin cartier. Cei doi câini care îl atacă sesizează mirosul vag al morţii insinuat în blana acestuia, miros de care oamenii nu sunt conştienţi.



Autoportret în palimpsest. In memoriam Cornel Mihai Ionescu

Geo Vasile aduce un omagiu memoriei lui Cornel Mihai Ionescu, „estetul expert în cam toate artele (muzică, pictură, film), dispărut în această iarnă a vrajbei noastre, prematur şi discret, la fel cum a trăit (1941, 11 februarie – 2012, 16 februarie), care se pare că ar fi lăsat în manuscris mai multe volume originale şi traduceri ce, cu siguranţă, vor fi editate pentru a întregi profilul unui scriitor care n-a pretins nimic din partea autorităţilor culturale, USR, Ministerul Culturii, Academia Română, Universitatea pe care a slujit-o".



Cugetări despre ADN-ul infinitului românesc

Plecând de la o cugetare a lui Noica, Leonard Oprea ne propune o „Respiraţie” din romanul Theophil Magus în America – 1001 Respiraţii pentru Anna-Maria, în pregătire la Editura „Dacia XXI”. În 2007, în cartea intitulată Theopfil Magus Confesiuni 2004-2006, scriitorul a creat acest nou tip de eseu, „Respiraţia” – o relativ scurtă, simplă şi profundă meditaţie încheiată printr-un haiku, ce închide şi re-deschide meditaţia spre noi universuri de întrebări şi răspunsuri asupra condiţiei umane. 



Scriitura „migrantă" din Italia. Creionul roşu de Ingrid Beatrice Coman

„Doamna m-a pus să desenez. Mi-a spus fă o familie, Lili, aşa cum o vezi tu. Şi eu am mâzgălit oameni mulţi care mergeau în toate direcţiile, de parcă ar fi vrut s-o şteargă de pe foaia mea. Apoi am luat creionul roşu şi i-am unit pe toţi şi doamna m-a-ntrebat ce-i aia şi eu i-am zis e dragostea care-i ţine împreună şi le leagă inimile una de alta, oriunde ar fi. Asta e familia. Doamna a zâmbit şi mi-a spus că e cea mai frumoasă definiţie pe care a auzit-o vreodată”. Din scriitura „migrantă" din Italia, o emoţionantă povestire semnată de Ingrid Beatrice Coman.



„Pentru că Dumnezeu nu putea fi peste tot, el a inventat-o pe mama”

Dumnezeul meu era muritor: o evocare a figurii materne impresionantă prin intensitatea ei genuină, în nota specifică Marianei Codruţ.  „M-am culpabilizat de multe ori pentru viziunea asta, a mamei ca ne-om, în fond plină de cruzime – mărturiseşte autoarea. Însă, când am aflat proverbul evreiesc, de o rară frumuseţe, Pentru că Dumnezeu nu putea fi peste tot, el a inventat-o pe mama, în care eu am «citit» înrudirea directă a ei cu divinitatea, m-am gândit că e un lucru pe care-l trăiesc poate toţi. Aproape o fatalitate, deci. Şi m-am resemnat”.



„Aforismul în Italia”. Din Antologia Premiului «Torino in Sintesi»

În 2011 a apărut, la Editura Focus, volumul bilingv Aforismul în Italia. Antologia Premiului “Torino in Sintesi” / L’aforisma in Italia – Antologia dal Premio “Torino in Sintesi”, îngrijit de Fabrizio Caramagna, prefaţă de Valeriu Butulescu şi postfaţă de Anna Antolisei, traducere de Simona Enache. Prezentăm o suită de aforisme semnate de Fabrizio Caramagna, Maria Luisa Spaziani, Alberto Casiraghy, Sandro Montalto, Roberto Bertoldo, atât în versiunea românească cât şi în original.



Renato Palazzi despre Tadeusz Kantor: „Memoria”. Traducere inedită

Cartea criticului şi omului de teatru Renato Palazzi, Kantor. La materia e l’anima (Kantor. Materia şi sufletul), include fotografii realizate de Maurizio Buscarino şi apare în 2010 la editura Titivillus. Este dedicată, aşa cum reiese din titlu, unei figuri unice în panorama teatrului din secolul XX, Tadeusz Kantor, un inovator al artelor vizuale şi un continuator al avangardelor istorice. Teatrul său, aşa cum sugerează Palazzi, este o indescifrabilă aventură a unui spirit care îşi caută identitatea la graniţa dintre viaţă şi moarte.

Revista este editată de
Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române.

Promovează
dialogul intercultural,
cu un interes predilect
pentru traducerea literară
ca operă de mediere.