STUDII

Lectura lui Dante: „Îngerul războinic” şi „Farinata” (Infernul IX şi X)

Laszlo Alexandru continuă „Lectura lui Dante” prin Cântul al IX-lea al Infernului, în care Dante şi Virgiliu intră în Cercul al V-lea. Asistăm aici la apariţia Furiilor, personaje din mitologia clasică care îi torturează pe cei vinovaţi de delicte sângeroase. „În ele, ca în alte figuri mitologice, Dante include o semnificaţie morală nouă, derivată din credinţa lui profundă. Furiile nu sunt văzute doar sub aspect negativ, ci şi pozitiv: obstacole pentru itinerarium mentis in Deum, pe care călătoria în lumea de apoi a celor doi poeţi o simbolizează, dar obstacole concepute ca instrumente de perfecţionare morală”.



Galileo Galilei, 450 de ani de la naştere. Portret de Magda Stavinschi

Magda Stavinschi, astronomul numărul unu al României, director al Institutului Astronomic al Academiei Române între 1990 şi 2005, propune un portret al lui Galileo Galilei la 450 de ani de la naştere. Viaţa şi descoperirile marelui astronom, dar mai ales faimosul său proces sunt în centrul atenţiei autoarei care subliniază că procesul s-a încheiat abia la 31 octombrie 1992, când Papa Ioan Paul al II-lea şi-a exprimat regretul pentru felul în care a fost tratat cazul Galilei. Discursul papei luminează o problemă esenţială încetăţenită în secole cu privire la cazul Galilei: raportul dintre ştiinţă şi religie.



Lectura lui Dante. Soarta ascunsă şi Cetatea aroganţei (Infern VII şi VIII)

Laszlo Alexandru continuă „Lectura lui Dante” prin Cântul al VII-lea al Infernului, în care Dante călăuzit de Virgiliu intră în Cercul al IV-lea unde sunt pedepsiţi zgârciţii şi risipitorii. Discursul se înalţă aici la un alt nivel, de meditaţie etică, ce poartă cu sine, ca întotdeauna la Dante, profunda tristeţe a celui ce examinează păcatele omeneşti. E prima dată când acest ton se instaurează în Comedie şi nu întâmplător se naşte în faţa a ceea ce Dante consideră viciul uman cel mai devastator. Cei doi se îndreaptă apoi spre mlaştina Stixului, unde stau mânioşii violenţi, iar sub ei, leneşii.



Lectura Dantis. Furtuna pasiunii şi Păcătoasa poftă a gurii (Infern V şi VI)

Laszlo Alexandru continuă „Lectura lui Dante” prin Cântul al V-lea al Infernului, în care Dante călăuzit de Virgiliu coboară din primul cerc în al doilea, mai strâmt, unde păcatele sunt mai grave şi torturile mai dureroase. La intrare îi aşteaptă Minos rânjind: judecătorul stă acolo pentru a cântări locul ce i se cuvine fiecărui păcătos în Infern. În al treilea cerc îi întâlnim pe lacomii care stau sub paza lui Cerber, scufundaţi în apă şi noroi. Dante, cum a făcut cu Minos şi Caron, îl adaptează într-un gardian infernal, transformându-l în demon, potrivit tradiţiei deja prezente în vechile texte creştine.



Lectura Dantis. Biciul dispreţului şi Spirite măreţe (Infernul III şi IV)

Laszlo Alexandru continuă „Lectura lui Dante” prin Cântul al III-lea al Infernului, în care Dante şi Virgiliu întâlnesc ceata indiferenţilor. Ajunşi pe malul Aheronului, privesc cum luntraşul Caron trece sufletele păcătoşilor peste râu. Pământul se cutremură, iar Dante, orbit de un fulger, îşi pierde cunoştinţa şi în această stare este trecut pe celalalt mal. În cântul al IV-lea, trezindu-se din somn, Dante se găseşte în primul cerc din Infern, în Limb, unde zac sufletele copiilor morţi înainte de botez, alături de cele ale oamenilor virtuoşi, care au trăit înainte de Hristos.



O privire asupra dramaturgiei lui Eugenio Barba

Dintre cei trei mari reformatori ai teatrului din a doua jumătate de secol XX, Jerzy Grotowski, Eugenio Barba şi Peter Brook, Barba este cel care examinează dramaturgia în albia ei scenică, îi identifică originea, o făureşte în figuri arhetipale, în jurul unor teme existențial-umane fundamentale, înălțând punți între istoria străveche a lumii şi istoria contemporană, îi relevă nivelurile de organizare: dramaturgia organică, dramaturgia narativă, dramaturgia evocativă. Integrându-se mereu în alte lumi (Norvegia, Polonia, Danemarca), el nu îşi pierde nicicând italienitatea. Un studiu de Diana Cozma.



Lectura lui Dante. Infernul II, Dante e cuprins de îndoieli

Laszlo Alexandru continuă „Lectura lui Dante” prin Cântul al II-lea al Infernului, cu invocaţia către muze, în concepţia dantescă simbolul forţei inspiratoare a poeziei, care aparţine divinităţii. După entuziasmul pornirii în călătorie, Dante e cuprins de îndoieli privind calităţile sale morale şi îndreptăţirea unei asemenea expediţii fabuloase. Virgiliu însă îl dojeneşte şi îl încurajează. Intervine şi Beatrice după preceptele curentului Dolce Stil Novo, unde femeia este ghidul spiritual al bărbatului şi reprezintă legătura de credinţă a muritorului cu divinitatea. Abia apoi urmează reluarea călătoriei.



Mărturia unui istroromân: profesorul Antonio Dianich

Profesorul Antonio Dianich, de origine istroromână, ne oferă o importantă mărturie despre limba sa numită vlwaški de către nativi, vorbită încă în principal în unele sate din nord-estul Istriei, fiind însă în grav pericol de dispariţie: „E extrem de dificilă o estimare a celor care mai vorbesc încă vlwaški în lume; datele pe care le voi furniza derivă din ştirile pe care le deţin în calitate de membru al acestui grup lingvistic, ca şi din sondajele pe care le-am efectuat printre informatorii mei în Croaţia şi la New York şi trebuie să fie considerate date aproximative şi ipotetice”.



Din noua serie „Lectura Dantis": O călătorie iniţiatică (Infern I)

Laszlo Alexandru iniţiază ceea ce de câteva secole se cheamă Lectura Dantis. Este vorba despre o activitate specifică, impusă de înseşi caracteristicile poemului dantesc. „Datorită specificului construcţiei sale sintactice, Divina Comedie nu permite o lectură lineară, ca toate celelalte cărţi cu care ne-am obişnuit. Ea impune o lectură circulară: parcurg terţina, mă opresc, merg cu privirea la explicaţii, recompun sensurile principale, revin asupra versurilor, regăsesc ipoteza mea în cuvintele poetului, îi admir mlădierile artistice”. Un edificator exerciţiu de lectură şi cunoaştere.



Frământările poetului Paolo Ruffilli în „Încăperile cerului”

Ștefan Lucian Mureșanu analizează poezia lui Paolo Ruffilli din volumul Încăperile cerului, tradus în română de Geo Vasile (Princeps Edit, Iași, 2008). Născut la Rieti în 1949, Paolo Ruffilli este foarte activ în panorama poeziei italiene contemporane, versurile sale fiind traduse în mai multe limbi. „Un efect al scrisului ruffillian este tonul poeziei încadrat în rama fără formă a prozodiei, subtilitate, sugestii, imagini, un atac al cuvintelor la simțul natural al existenței, pentru că poezia lui este un imn la ceea ce s-ar fi dorit să însemne pentru toți iubirea liniștită”.



Dante pe americăneşte: autor de „self-help book”

Laszlo Alexandru ne propune un articol apărut recent în „The Wall Street Journal”, despre Divina Comedie văzută ca „the most astonishing self-help book ever written”, cea mai uimitoare carte automotivațională scrisă vreodată. Autorul, Rod Dreher, este un ziarist dinamic, colaborator constant la „The American Conservative”. Tonul exaltat cu care vorbeşte despre Dante îşi are beneficiile sale de simpatie. Important e să-ţi aduci subiectul în prezent, să-l scoţi pe poetul italian din conul de umbră baroc-medievală, pentru a-l transforma într-un Superman sau Spiderman postmodern.



Multiculturalitate sau eterogenitate culturală în Europa Centrală și de Est

Victor Neumann propune o analiză a modernităţii în regiunile Europei Centrale și de Est prin prisma noțiunii de liminaritate, specifică zonelor de tranzit: Boemia, Silezia, Moravia, dar și Banatul, Transilvania, Bucovina atrag atenția prin poziționarea lor în zone de tranzit, acolo unde ambivalențele devin foarte fecunde în planul comunicării intracomunitare, conștiinței colective și creațiilor culturale individuale sau de grup. „Iată de ce o conceptualizare a modernității poate fi văzută în funcție de geografia locului, de rezultatele coabitării a două sau mai multe comunități lingvistice și religioase”.



Experienţa unui italian în România în anii comunismului

Onofrio Cerbone, fost lector de italiană la Universitatea din Iaşi în anii ’70, povesteşte experienţa umană şi profesională pe care a avut-o în România: „Extrem de cultă şi rafinată, cultura română din acele timpuri construia o lume paralelă şi subterană celei pe care politica o voia; plătea însă preţul, după părerea mea, antipoliticii. Dreapta şi legitima apărare până în pânzele albe a subiectului se dizolva într-o obiectivitate speculară față de politica totală care după ’89, cu înfrângerea definitivă a oricărei gândiri totale, va pune o serioasă ipotecă asupra societăţii, culturii şi învăţământului”.



Ostrovul ruşilor lipoveni, model cultural și paradigmă etnică

Publicăm, în română şi în traducere italiană, un eseu semnat de Ivan Evseev, reputat specialist în domeniul folcloristicii şi al mitologiei româneşti şi universale, ilustru reprezentant al Comunităţii Ruşilor Lipoveni, căreia i-a dedicat volumul Gândurile şi tristeţile unui rus lipovean (Bucureşti, Editura CRLR, 2005). „Pentru rușii lipoveni din România, urmașii staroverilor emigrați din Rusia secolului al XVII-lea, un simbol etnic trebuie socotit Ostrovul, Insula imaginară, întruchipare a paradisului terestru, spațiu securizat, unde omul își află odihna sufletului și realizarea viselor sale de Bine și Frumos”.



Sufletele copiilor la Dante

Printre aspectele cele mai impresionante din Divina Comedie se află modul în care Dante contopeşte meditaţia raţională şi fantezia artistică: felul în care îmbină ştiinţa şi poezia. Un exemplu îl constituie situaţia copiilor văzuţi în expediţia în lumea de-apoi. Potrivit exigenţelor creştine, lipsa botezului blochează drumul spre mîntuire. Copiii morţi înainte de vreme n-au comis păcate individuale, dar n-au avut oportunitatea de-a se spăla de păcatul originar. Salvarea le e refuzată dintr-o cauzalitate teologică, dar ispăşirea le e atenuată într-o zonă de suferinţă limitată. Un eseu de Laszlo Alexandru.



Podul lui Traian de peste Dunăre, între mit şi realitate

În 2013, la împlinirea a 1900 de ani de la inaugurarea Columnei lui Traian din inima Romei, istoricul Ionel Cionchin a publicat un amplu volum cu titlul Columna lui Traian. Monument unic al etnogenezei românilor (Editura Eurobit, Timişoara, 495 de pagini). Prezentăm interesanta poveste a Podului lui Traian de peste Dunăre, opera lui Apollodoros din Damasc, construit între anii 103-105, la est de Porţile de Fier. Pe Columna lui Traian de la Roma este redată solemnitatea terminării lucrărilor podului şi declanşarea celui de al doilea război dacic (105 p.Chr.).



„Infernul” văzut de un astronom: Galileo Galilei

Investigaţiile în jurul operei lui Dante au luat un nou avînt în secolul al XVI-lea, în cadrul Academiei Florentine. Azi ar putea să frapeze abordarea concretă şi minuţioasă, de natură ştiinţifică, atribuită pe-atunci unui text literar-filosofic. În 1588 un tinerel de vreo 24 de ani, pe numele său Galileo Galilei, a venit să ţină la Accademia Fiorentina două conferinţe cu titlul Circa la figura, sito e grandezza dell’Inferno di Dante. Flăcăul se lăsase nu demult de studiile universitare şi se apucase de experimentări ştiinţifice pe cont propriu. Cu ce rezultat? Aflăm de la Laszlo Alexandru.



Umberto Eco - Roberto Benigni: duel despre Dante

Volumul care culege replicile şi improvizaţiile cele mai suculente ale seriei de spectacole itinerante Lectura Dantis realizate de popularul actor Roberto Benigni se intitulează Il mio Dante (Einaudi, 2008). Umberto Eco, amicul autorului, semnează o doctă şi veselă prefaţă. În timp ce laudă entuziast complexitatea artistică a lui Benigni, romancierul nu-şi opreşte usturătoarele săgeţi ironice, bine plasate. Lovitură de teatru! Bufonul metafizic îi răspunde cu aceeaşi monedă, într-un mic eseu succesiv. Publicăm cele două texte cu prezentarea şi traducerea italienistului Laszlo Alexandru.



Simion Bărnuţiu la 150 de ani de la dispariţie: legăturile cu Italia

În 2014 se împlinesc 150 de ani de la dispariţia lui Simion Bărnuţiu (1808-1864). Istoricul Ionel Cionchin evocă figura marelui cărturar ardelean şi semnificativa sa contribuţie la Revoluția Română de la 1848 din Transilvania. Se evidenţiază apoi legăturile lui Bărnuţiu cu Italia, unde a plecat în 1852 pentru a se înscrie la cursurile Facultăţii Juridice de la Universitatea din Pavia. În Lombardia a cercetat dialectele limbii italiene, cunoscându-i pe lingviştii italieni şi operele lor. De asemenea, a făcut importante comparaţii între poezia italiană şi cea românească.



„Lambretta” sau „Vespa”? Italienii în perioada „miracolului economic”

În octombrie 2013, documentaristul Enrico Settimi a prezentat la Universitatea din Timişoara o interesantă intervenţie asupra „miracolului economic” italian din anii Şaizeci, interpretat prin tot ceea ce a reprezentat atunci popularul scuter Lambretta, căruia i-a dedicat un documentar distribuit de Istituto Luce. În acest articol, Settimi analizează imaginea de sine a italienilor în acea perioadă. Tabloul pe care îl creionează ne restituie perioada boom-ului în clarobscur, plin de lumini, dar şi de umbre, destul de departe de cromatica pastel a iconografiei construite ulterior.



Roberto Benigni şi trubadurii de azi ai lui Dante

„Lecturile danteşti” inaugurate de Giovanni Boccaccio au ajuns până la noi, la marele succes de public al lui Roberto Benigni. Prima ediţie a spectacolului Tutto Dante s-a organizat în Piazza Santa Croce din Florenţa, în iulie 2006, în 13 serate cu cele mai importante cînturi din Infern şi ultimul din Paradis. A doua ediţie, din iulie-august 2012, a inclus cînturile XI-XXII din Infern, iar cea de a treia ediţie, cu 12 spectacole în vara lui 2013, a prezentat cînturile XXIII-XXXIV din Infern. Se pare că Benigni îşi va fructifica recitările danteşti în filmul artistic pe care îl pregăteşte. Un eseu de Laszlo Alexandru.



Necesitatea traducerilor: interogaţii şi dileme

Prin colaborarea cu revista „tradurre. pratiche teorie strumenti”, propunem cititorilor un articol de Ervino Pocar despre necesitatea traducerilor şi statutul traducătorului în societatea noastră: „Dat fiind că lumea crede să a traduce e uşor, ce respect se poate avea pentru traducător şi eforturile sale? Nici unul, evident. Astfel se ajunge la conflictul dintre angajator şi acel biet meşteşugar, traducătorul. Ca să se înţeleagă situaţia, trebuie să revendici Codul civil, legea dreptului de autor, care, explicit, stabileşte că autorul şi traducătorul, în ce priveşte obligaţiile şi drepturile, sînt echivalaţi”.



Laszlo Alexandru: Măiestrie artistică la Dante

Semnalăm volumul A revedea stelele. Contribuţii la studiul operei lui Dante (Casa Cărţii de Ştiinţă, 2013), semnat de italienistul Laszlo Alexandru: „L-am descoperit pe Dante cînd eram student al secţiei de italiană. De la uimirea faţă de complexitatea formală a Divinei Comedii, ce sfida perfecţiunea, am avansat către fascinaţia pentru bogăţia de cunoştinţe din cele mai diverse domenii de activitate umană, incluse în striaţiile capodoperei. Nu promit că mă voi opri aici cu meditaţiile în jurul celui mai fermecător poet italian”. În continuare, un nou eseu dantesc în stilul inconfundabil al lui Laszlo Alexandru.



Badea Cârţan, ţăranul autodidact ajuns per pedes la Roma

Badea Cârţan a rămas legendar pentru drumul său per pedes la Roma. A plecat în 3 ianuarie 1896 şi a ajuns după patruzeci şi trei de zile, înnoptând lângă Columna lui Traian. Dimineaţa, un ofiţer explică grupului de soldaţi bersaglieri imaginile războaielor daco-romane. Se trezise şi Badea Cârţan. La apariţia lui, stupoare. Se auzi o voce: „Un dac a coborât de pe Columnă! Un dac viu!”. Badea Cârţan a replicat: „Io fratello, voi Roma, io România, pastore român”. A doua zi intrase deja în legendă, toate ziarele au scris despre păcurarul român. O evocare de Ionel Cionchin.



Eseuri danteşti: O răstălmăcire a lui Borges

Jorge Luis Borges îşi încheie seria celor Nouă eseuri danteşti cu o meditaţie la Ultimul surîs al Beatricei. De fapt, el ia în discuţie un pasaj dinspre finalul Divinei Comedii, extrăgîndu-l din contextul capodoperei şi investindu-l cu semnificaţii sporite. Laszlo Alexandru propune o raportare concurentă la ipotezele danteşti exprimate de prozatorul argentinian, concluzionând: „Povestea de dragoste a lui Dante a evoluat, pe neobservate, într-o poveste de cunoaştere: a sinelui, a lumii înconjurătoare, a universului totalizant. Ce păcat că Borges a rămas dincoace de această devenire”.



Dino Buzzati şi Contele de Lautréamont: Fatalitatea cercului

Anca-Domnica Ilea surprinde analogiile dintre Dino Buzzati şi Isidore Ducasse în ce priveşte literatura şi raţiunile ultime ale scrisului. Dacă „scrisul înseamnă să te excluzi din viață, să te bucuri de propria moarte printr-o impostură ce va deveni cumplita realitate” (Maurice Blanchot), va mocni în sufletul fiecărui scriitor un instinct de conservare-autodistrugere, o respingere-speranță privindu-l când pe om, când pe artist, între care există un conflict de interese. Pentru Ducasse, ca și pentru maestrul întru ratare buzzatian, era un mod de-a se converti (fără s-o știe) la preceptele taoiste.



Dino Buzzati şi Contele de Lautréamont: Medalia cu două fețe

Anca-Domnica Ilea continuă comparaţia dintre Dino Buzzati şi Isidore Ducasse: „Lucrul care, la urma urmelor, îi va condamna la un eșec meritat pe îndrăgostiții buzzatieni e mai puțin ceea ce-i fac țintei obsesiei lor cât ceea ce nu-i fac: lipsa comunicării, narcisismul, falsele sublimări bazate pe prejudecăți sunt tot atâtea simptome ale unei carențe afective mai grave decât orice rătăciri pasionale. Iată de ce Maldoror al lui Ducasse apărea incomparabil mai iubitor (și mai demn să fie iubit); iată de ce toate victimele sale l-au adorat, dincolo de fascinația Răului pe care o emana”.



Traductologie. A înţelege şi a te face înţeles: un gest etern şi zilnic

Prin colaborarea cu revista „tradurre. pratiche teorie strumenti”, propunem cititorilor noştri un interesant articol de Paola Mastrocola, pornind de la reflecţia asupra diferitelor semnificaţii ale traducerii în zilele noastre. „Activitatea de a traduce - a parafraza, acel a spune acelaşi lucru în alt mod, în altă limbă, este una dintre activităţile cele mai importante ale vieţii sociale şi culturale, căreia ar trebui să-i dedicăm mult timp şi energie: a explica, a limpezi, a facilita, a desface nodurile, a lumina suprafeţele întunecate... pentru ca mesajul să fie, întotdeauna şi pentru toţi, comprehensibil”.



Columna lui Traian, „comoară cu şapte peceţi” de 1900 de ani la Roma

Pe 12 mai 2013 se împlinesc 1900 de ani de la inaugurarea Columnei lui Traian, în anul 113. Cu ocazia acestei aniversări, Banca Naţională a României a pus în circulaţie, în scop numismatic, începând cu data de 25 februarie, o monedă din aur în valoare de 100 lei, într-un tiraj de 250 de exemplare însoţite de broşuri de prezentare în română, engleză şi franceză. Istoricul Ionel Cionchin evocă valoarea documentară şi artistică a acestui original monument al artei antichităţii, al geniului artiştilor romani şi greco-romani, „comoară cu şapte peceţi” - cum a denumit-o Mommsen.



Traducătorul literar în Europa de Sud-Est: situaţia actuală şi perspective

Pe 14 martie, la librăria Bastilia din Bucureşti a avut loc dezbaterea organizată de Institutul Goethe – Traducătorul literar în Europa de Sud-Est: situaţia actuală şi perspective, primul, se pare, dintr-o serie de evenimente similare ce se vor desfăşura pe parcursul anului 2013. Cerasela Barbone ne prezintă o sinteză a intervenţiilor lui Ciprian Şiulea, jurnalist şi traducător, Andy Jelčić, vicepreşedintele Consiliului European al Asociaţiilor Traducătorilor Literari (CEATL), şi Peter Bergsma, preşedintele Reţelei Europene a Centrelor Internaţionale pentru Traducători (RECIT).



Cele patru probleme ale „traducătorului literei”

Prin colaborarea cu revista „tradurre. pratiche teorie strumenti”, propunem cititorilor noştri un interesant articol de Alberto Bramati, pornind de la reflecţia asupra traducerii, caracterizată prin opoziţia dintre sens şi literă. Cele două abordări diferite vor avea acelaşi rezultat? Autorul arată că nu: în timp ce „traducătorul sensului” tinde să rescrie textul de plecare conform cu propria concepţie despre limba de sosire, „traducătorul literei” va interveni numai acolo unde este cu adevărat necesar, străduindu-se, în rest, să reproducă alegerile lexicale, sintactice, retorice şi ritmice din original.



Pasolini, „Evanghelia după Matei”: un mesaj profund creştin

Marian Rădulescu arată că în filmul Evanghelia după Matei al lui Pier Paolo Pasolini se poate intui acel ceva imposibil de explicat care este partea „apofatică” de taină şi poezie a operei sale, remarcată şi de monahul Nicolae Steinhardt. Acesta, în cartea sa Dumnezeu, în care spui că nu crezi, povesteşte următoarea anecdotă: Papa, după vizionarea filmului, ar fi dorit să-l îmbrăţişeze părinteşte pe regizor. Pasolini, vădit surprins, bate în retragere: „Dar, Părinte, eu sunt ateu!” „Nu mă interesează ce crezi tu, filmul tău însă poartă cu el un mesaj profund creştin. Hai, vino acum să te îmbrăţişez!”



Coborârea spre alte regnuri la Dino Buzzati şi Contele de Lautréamont

Anca-Domnica Ilea analizează regresia spre alte regnuri la Dino Buzzati şi Contele de Lautréamont. Neamul omenesc fiind stigmatizat fără leac, va trebui încercată o regresie spre paradisul pierdut al celor „în veci tăcuți” (Élisabeth de Fontenay), pe care adulții ignoranți îi socotesc „inferiori”: regnul animal. O cale cu spini semănată și cu nenumărate contradicții. În calitatea lor de homo sapiens, ambii scriitori nu se pot dezbăra de arhetipuri - alias „nevoia de animalizare care stă la originea imaginației”, „capacitatea animalizatoare” „animalizând” chiar „te miri ce” (G. Bachelard).



Dino Buzzati şi Contele de Lautréamont, o surprinzătoare similitudine

Ce ar putea avea în comun doi autori aparent diametral opuşi precum prozatorul italian Dino Buzzati şi poetul francez Isidore Ducasse, Conte de Lautréamont, cel care a scris Cânturile lui Maldoror (Les chants de Maldoror)? Ne arată Anca-Domnica Ilea într-un studiu care abordează aspecte foarte variate ale surprinzătoarelor similitudini dintre cei doi scriitori. „Cititorul amândurora (ca drumeț versat), zăbovind doar oleacă pe cărările pierdute unde orice, bun sau rău, se poate întâmpla, își dă seama că o boltă asemănătoare îl apasă pe creștet”.



Pentru o istorie a friulanilor în România. Comunitatea din Craiova

Elena Pîrvu evocă istoria comunităţii italiene din Craiova, stabilită în oraş şi în împrejurimile sale începând din anul 1850 şi provenind, în cea mai mare parte, din Friuli. Fluxul migrator a continuat neîntrerupt până în anii ’30 ai secolului trecut, când comunitatea friulană a atins dimensiuni considerabile. După 1948, măsurile restrictive ale regimului comunist i-au atins şi pe italieni, care au fost privaţi de paşaport şi de cetăţenie. În septembrie 1991, după patruzeci de ani de tăcere, Comunitatea italiană din Craiova s-a reorganizat sub numele de „Comunitatea Italiană din Oltenia”.



Experienţe de traducere. Pentru „democratizarea” actului traductiv

Enrico Terrinoni de la Universitatea din Perugia aduce în atenţie problema de actualitate a „democratizării” actului traductiv. Demersul porneşte de la impresia greşită că a traduce trebuie să fie o ecuaţie fixă, de articulat în chip univoc, în căutarea unei versiuni cu autoritate şi definitive a textului original în altă limbă. „O traducere bună trebuie să fie totodată flexibilă şi inflexibilă. Aceasta permite medierea între culturi şi comunităţi de vorbitori, pentru a atinge noi orizonturi culturale şi literare”. Publicăm versiunea română, cu acordul revistei „tradurre. pratiche teorie strumenti”.



Polemică: Dante şi gîndirea „politic corectă”

Pornind de la acuzaţia lansată de organizaţia ʻGherush92ʼ, conform căreia Divina Comedie ar conţine elemente „rasiste, islamofobe şi antisemite”, Laszlo Alexandru realizează o analiză atentă şi obiectivă, arătând că Dante îşi afirmă deschis intenţiile etice: dorinţa de a-şi îndemna cititorii la căutarea fericirii prin mijloace oneste. „Cum e posibil ca intenţiile cu care poetul a pornit la drum să fi eşuat tocmai în contrariul lor? Iar o organizaţie ce activează sub egida ONU îşi poate permite diletantismul intervenţiilor publice gălăgioase, propulsate de incompetenţa lecturilor denaturate?!”



Doi scriitori într-un titlu: Dino Buzzati și Julio Cortázar, „Bestiario”

O interesantă paralelă între Dino Buzzati şi Julio Cortázar. Departe de-a fi, ca Buzzati, un „moralist visceral”, scriitorul argentinian e un „intelectualist” incorijibil care a adoptat fără complexe conotatul titlu de Bestiario pentru volumul de povestiri cu care a debutat în 1951. Ciudățenia e că autorului italian „nu i-ar fi dat niciodată prin minte”, deduce Claudio Marabini în postfața volumului buzzatian Bestiario, „să întocmească și să publice un bestiar personal”, culegerea postumă (1991) de „fragmente” și „inedite” fiind „rodul unei fericite intuiții a Almerinei Buzzati”. Un studiu de Anca-Domnica Ilea.



În Romȃnia pentru a-şi cȃştiga pȃinea: scurt istoric al emigraţiei friulane

Printre numeroasele destine umane care tind a fi uitate de memoria unei colectivităţi, se numără şi emigrarea friulanilor în Romȃnia - evocată de Silvia Biasutti - care a cunoscut mai multe faze între 1820 şi 1947. Dintr-o regiune rurală şi săracă, aşa cum era Friuli pe atunci, mulţi au emigrat către acest „pământ al făgăduinţei” care făcea parte din Imperiul Austro-Ungar. În Romȃnia friulanii au găsit un mediu cultural, religios şi lingvistic asemănător cu cel de acasă, ceea ce a facilitat raporturile dintre cele două popoare, transformând migraţiile din temporare în permanente.



Virtuozitate expresivă la Dante: acrostih compus din anafore

„Unul din locurile comune ale dezbaterilor literare de odinioară ţinea de «barbaria» stilistică şi «grosolănia» poetică ale lui Dante. Acestora le era contrapusă iscusinţa meşteşugărească a lui Petrarca, foarte abil în mînuirea podoabelor de stil. Însă dacă examinăm cu atenţie versurile Divinei Comedii, putem admira numeroasele ei pasaje de virtuozitate expresivă, pusă în slujba vastităţii semantice şi a excelenţei simbolice”. Laszlo Alexandru o demonstrează prin analiza unei «situaţii artistice» complexe care apare în cîntul XII din Purgatoriu.



Cîntul XXV din „Purgatoriu”, un exemplu de simetrie la Dante

Laszlo Alexandru ne introduce Cîntul XXV din Purgatoriu, unul dintre cele mai aride. Dante pare, el însuşi, conştient de dificultatea sporită a prezentării şi încearcă s-o „pigmenteze” estetic. Toată povestea are o simetrie de construcţie duală. Fiinţa umană e compusă din două entităţi, fizică (de la părinţi) şi spirituală (de la Dumnezeu). Partea materială e formată dintr-o latură vegetală (creştem) şi una animală (simţim). Dante primeşte explicaţiile de la două călăuze: Virgiliu (argumente raţionale) şi Staţiu (cele teologice), o complementaritate a antichităţii şi creştinismului.



Români nord-dunăreni în Istria, la începutul secolului XX

Despre existenţa unor comunităţi româneşti, chiar temporare, la Fiume, Pola, Bocche del Cattaro, Ragusa şi în alte porturi adriatice se cunosc puţine lucruri, nefiind făcute, până în prezent, cercetări sistematice în arhivele locale şi în presa publicată în zonă. De aceea, chiar şi puţinele informaţii avute sunt de dată relativ recentă, dacă nu luăm în considerare comunităţile de istroromâni din zonă. Ştefan Damian prezintă povestea lui Titu Iuliu Victor Stoicovici, născut în 1875 la Pecica, Arad, care a ajuns să se stabilească pe ţărmul Adriaticii, la Fiume, alături de alte familii româneşti.



Italienii în Romania: un document diplomatic din anul 1912

Un document diplomatic italian despre români – inspectorul emigraţiei G.E. di Palma di Castiglione în „Buletinul Emigraţiei”, Roma, 1912 este titlul unui volum de interes despre emigraţia italiană în România începutului de secol XX, semnat de Corina Ţucu şi apărut anul acesta la Editura Pro Universitaria. Publicăm studiul autoarei referitor la partea a doua a raportului redactat în 1912 de către inspectorul emigraţiei G.E. di Palma di Castiglione. Textul original al acestui document diplomatic italian poate fi consultat în ediţia italiană a acestui număr.



Cu Dante în „Purgatoriu”: o deschidere către cititorul contemporan

„Purgatoriul cu explicaţii, comentarii, cu deschiderea lui Dante către cititorul contemporan. E nevoie de o explicitare a sa, fiind un autor medieval extrem de complex pentru italienii înşişi, care nu prinde ʻîn transmisiune directăʼ. E deja un lucru obişnuit ca în Italia să existe un mediator care să-l prezinte pe Dante în faţa publicului. La noi el este mai curând necunoscut, iar atunci când se tipăreşte ceva despre poetul florentin, sunt câţiva specialişti de nişă, care vorbesc doar pentru o mână de oameni”. Publicăm textul conferinţei lui Laszlo Alexandru la Clubul Saeculum din Beclean.



Amnarul şi amarul gânditorului perpetuu

Ştefan Lucian Mureşanu analizează două concepte care au definit starea de fapt a omului perpetuu: amnar şi amar. „Ce sunt aceste elemente şi de ce în al doilea cuvânt, timpul folosirii termenilor a făcut să fie eludată o singură consoană, care, în fapt, este simbolul energiei electrice în fizică? Care dintre ele a fost primul rostit, amnarul, sacra unealtă a scânteii şi aprinderii focului, sau amarul, starea funebră a simţurilor şi inimii deznădăjduite? Litera n a dispărut sau a apărut schimbând sensul unui cuvânt mitic, pe care mintea l-a săgetat spre matricea originală a sufletului?”



Migrația moldovenilor în Italia. Un studiu de caz

Olga Coptu aprofundează situaţia actuală a migrației moldovenilor spre Italia, care înregistrează o creștere constantă, sedentarizarea și integrarea în societatea italiană. Intenția inițială de a rămâne în Italia pe termen scurt se schimbă într-o ședere prelungită progresiv în timp: mulți moldoveni care au imigrat gândindu-se la o reîntoarcere rapidă au decis apoi să își prelungească șederea sau să rămână aici pentru totdeauna. Se vorbește mult despre migrația circulară, dar se asistă la o tendință de stabilire a moldovenilor în Italia, după cum demonstrează nașterile și reîntregirile de familii.



„Dolce stil novo” n-a existat?

Laszlo Alexandru aduce în atenţie problema deschisă a denumirii de „dolce stil novo”, un curent literar important din lirica italiană medievală a perioadei 1280-1310. „Ponderea semnificativă a conceptului istorico-literar, prestigiul dublu confirmat al provenienţei sale (Dante, Francesco De Sanctis), caracterul practic-funcţional pe care-l îmbracă sînt tot atîtea argumente ce stau în calea distrugerii sale. Nu cu o revoluţie terminologică avem de-a face, ci cu tenacitatea iscoditoare a minţii umane, mereu înclinată să pună sub semnul îndoielii adevărurile cimentate, noţiunile consolidate”.



Tendinţe şi implicaţii ale migrației moldovenilor în Italia

Luna Culturii Republicii Moldova în Italia, manifestare dedicată celor 20 de ani de independenţă a ţării, a avut loc în perioada 26 mai-17 iunie 2012. Olga Coptu, editor al publicaţiei „Gazeta Basarabiei” din Roma, analizează fenomenul migrației moldovenești în Italia, un fenomen relativ recent, care își are începuturile la sfârșitul anilor ’90, dar ia amploare și înregistrează dimensiuni importante către 2010, când implică peste 130 de mii de persoane, din care ¾ sunt femei. Urmările acestui fenomen sunt evidente atât pentru țara de origine a migranților, cât și pentru țara lor de destinație.



Sugestii ale poeziei bacoviene: negrul şi palidul

Ştefan Lucian Mureşanu surprinde câteva din sugestiile poeziei bacoviene, legate de prezenţa şi semnificaţia negrului şi palidului. „Pentru Bacovia, negrul înseamnă pământul, spaţiul provizoriu de observaţie, pentru că adevărata lui meditaţie are loc în încăperile umede ale dedesubtului teluric. Palidul, cenuşiul, negrul pământului sunt doar coduri ale unui spaţiu iniţiatic al poetului, el cunoaşte greutatea plumbului care este mult mai apăsătoare chiar decât cea a pământului pe care încă mai calcă până la revelaţie”.



Vitalie Sorbală, destinul frânt al unui român din Basarabia

Lingvistul şi lexicograful Andrei Crijanovschi evocă destinul intelectualului român basarabean Vitalie Sorbală (1926-1979), obligat să suporte opresiunea regimului comunist sovietic, care „i-a creat o atmosferă ostilă şi veninoasă, silindu-l să părăsească, în primăvara anului 1967, universitatea din Chişinău, unde a iniţiat studierea limbilor spaniolă şi italiană, şi să plece la Kiev, la Institutul de Limbi Străine. A urmat prigoana în libertate, situaţia de neinvidiat, care nu-l lăsa să se menţină mult timp într-o instituţie. Tocmai de aceea au urmat: Kiev – Odesa – Cernăuţi”.



Italienistica din Bucureşti. Contribuţia lui Alexandru Marcu

Alexandru Marcu este unul dintre cei mai mari şi multivalenţi italienişti români. S-a afirmat atât în domeniul istoriei şi al istoriei literaturii, cât şi în cel literar prin numeroasele sale traduceri din italiană în română şi din română în italiană. Datorită funcţiilor deţinute (în special celei de ministru al Propagandei Naţionale în anii 1941-1944), a fost unul dintre cei mai asidui promotori ai culturii italiene din România. Veronica Turcuş ne prezintă contribuţia acestuia la dezvoltarea catedrei de limba şi literatura italiană a Universităţii din Bucureşti, ca demn continuator al lui Ramiro Ortiz.



In memoriam Antonio Tabucchi

În memoria renumitului scriitor Antonio Tabucchi, care s-a stins din viaţă în 25 martie 2012, la Lisabona, la vârsta de 68 de ani, publicăm medalionul pe care i l-a dedicat un mare profesor şi prieten al acestuia, Silvio Guarnieri, cel care i-a condus lucrarea de licenţă cu titlul Surrealismo in Portogallo (Suprarealismul în Portugalia), susţinută în 1969 la Universitatea din Pisa. Doina Condrea Derer ne prezintă volumul Corrispondenze (Afinităţi), unde apare portretul pe care Guarnieri i l-a făcut lui Tabucchi cu tuşe îngroşate. În fapt, cronica şi hronicul ultimei lui mari prietenii.



Dino Buzzati /1. Tentaţiile Sfântului Dinobius

Anca-Domnica Ilea ne propune o analiză naratologică a patru povestiri de Dino Buzzati, plecând de la italienistul Federico Roncoroni care ne reaminteşte cum acesta, la sfârşitul anilor ’50, a declarat într-un interviu că „povestirea” era „forma lui preferată de expresie”; şi cum, somat să se explice, a definit-o ca pe „o structură scurtă şi sprintenă”: „Scurtă fiind, nu-i lasă vreme cititorului să se plictisească, chiar atunci când e proastă, adică neizbutită”. Titlul trimite la pseudonimul Dinobis, cu care Buzzati şi-a semnat multă vreme textele şi scrisorile.



Români pelegrini pe tărâmurile siciliene: Profesorul Petru Iroaie

Crina Suceveanu evocă personalitatea lui Petru Iroaie (n. 1907), care a predat limba şi literatura română la Universitatea din Palermo, timp de 20 de ani, în perioada 1950-1970, mulţi absolvenţi de litere din acea perioadă amintindu-şi de profesorul român cu emoţie. S-a stins din viaţă la Palermo, în 1984. „Cred că cel mai frumos lucru pe care l-a avut din Italia este minunata sa soţie, Anna Siciliano, siciliană get beget care vorbeşte perfect româneşte la cei peste 80 de ani purtaţi bine, amintindu-şi cu mare plăcere vizitele în România de dinainte de cel de-al doilea război, vizitând oraşele Iaşi, Suceava, Cernăuţi, Bucureşti, însoţindu-l pe soţul ei”. 



Liviu Rebreanu, Italia şi italienii

„Unul dintre aspectele vieţii lui Liviu Rebreanu, cel de călător prin spaţiul geografic şi spiritual al Italiei, al civilizaţiei şi al culturii ei, nu a atras atenţia deosebită a cercetătorilor vieţii şi operei sale, chiar dacă spiritualitatea peninsulară a avut un loc însemnat în viaţa şi activitatea romancierului român", arată italienistul Ştefan Damian. În Metropole, dar şi în Jurnal, Alte Jurnale, În lumina lămpii şi foarte rar în Caiete, avem posibilitatea să urmărim îndeaproape ceea ce credea Rebreanu despre Italia şi italieni şi să observăm interesul constant acordat acestora.



Goldoni sau replica realităţii

Studiul semnat de Costin Tuchilă şi Puşa Roth dedicat celebrului dramaturg veneţian Carlo Goldoni constituie unul din remarcabilele „portrete" din Clasicii dramaturgiei universale, vol. II, în pregătire la Editura Academiei Române. „Lansând la mijlocul secolului al XVIII-lea o nouă formulă de teatru, reinventându-l cu hotărâre într-un veac obosit, Goldoni a semnalat şi adâncit o criză, profitând cel dintâi de ea. Rareori în istoria culturii autorul unui manifest artistic este şi cel care pune în aplicare elocvent ideile enunţate".



Destinul unui italienist român basarabean: Nicanor Rusu

Lingvistul, lexicograful şi diplomatul Andrei Crijanovschi evocă destinul italienistului român basarabean Nicanor Rusu (1910-1990), care „a încercat calvarul ce s-a abătut peste noi în plin ev al civilizaţiei”, fiind un trist exemplu al unei personalităţi remarcabile nevoite să treacă prin odioasele prigoniri intelectuale din partea regimului totalitar sovietic de sorginte comunistă care nu i-a „iertat" faptul că şi-a făcut studiile de doctorat în „Italia lui Mussolini”. Astfel, în toamna anului 1944, a fost arestat şi trimis în gulagurile infernale unde a stat timp de aproape patru ani.



Luigi Cazzavillan şi comunitatea italiană din Bucureşti

Un italian la Bucureşti... o sintagmă care, parafrazând titlul unei producţii celebre din cinematografia italiană contemporană, filmul Un american la Roma, cu Alberto Sordi în rolul principal, poate aduce mai aproape de noi o lume şi un destin din trecutul raporturilor italo-române". O excelentă monografie semnată de Ioan-Aurel Pop şi Ion Cârja şi dedicată personalităţii lui Luigi Cazzavillan (1852-1903), fondatorul ziarului „Universul" (1884) şi al Şcolii Italiene „Regina Margherita" din Bucureşti.



Eminescu şi literatura veche. Recitind Împărat şi proletar

„Pasiunea lui Eminescu, mărturisită de toţi cei care l-au cunoscut, pentru literatura veche a lăsat urme mult mai adânci în scrierile sale decât se întrevede la o lectură iniţială". Plecând de la această premisă, profesorul Alin Mihai Gherman ilustrează felul în care „limba vechilor texte primeşte în perspectiva lui Eminescu o valoare simbolică, de păstrătoare a unui mod de gândire în care simbolul şi metafora ocupau un loc central, oferind germeni ai unei înnoiri a limbajului poetic convenţional contemporan".



Despre Silvio Guarnieri, cu un document inedit

Doina Condrea Derer, unul din cei mai importanţi italienişti din România, a dedicat personalităţii lui Silvio Guarnieri (1910–1993) un excepţional volum monografic, Silvio Guarnieri. Universitar în România şi Italia (Ed. ICR, Bucureşti, 2009). Acesta a trăit zece ani în România (1938–1948), perioadă în care a fost directorul Institutului Italian de Cultură, secţia din Timişoara, implicându-se activ şi în viaţa culturală a timpului. Prezentăm capitolul dedicat activităţii sale publicistice în România, alături de o scrisoare inedită oferită spre publicare de doamna prof. Derer.



«Scandalul» indicibilului. In memoriam Andrea Zanzotto

„Surpriza, noutatea şi originalitatea lui Zanzotto e de căutat în decizia de a investiga, ca în nişte fişe clinice, psihanalitice, stările gregare, halucinante deseori, iradiante, autentice staze, nu ale fiinţei, ci ale peisajului în care deja a plonjat”, afirmă criticul George Popescu în eseul în memoria renumitului poet Andrea Zanzotto, de mai multe ori nominalizat la premiul Nobel pentru literatură, care s-a stins din viaţă pe 18 octombrie 2011, la doar câteva zile după ce a împlinit venerabila vârstă de 90 de ani.



Dezamăgirile Rosei Del Conte

Pe 3 august 2011, s-a stins din viaţă, la venerabila vârstă de 104 ani, criticul şi istoricul literar Rosa Del Conte, veritabil simbol al culturii române în Italia. În memoria distinsei universitare italiene, prezentăm un articol semnat de prof. Doina Condrea Derer care conturează activitatea angajată a Rosei Del Conte în slujba actului traducerii şi a deontologiei acestuia.



Schmitz şi Svevo. A trăit două vieţi

Discuţiile asupra relaţiei om-artist au stârnit vii dispute, mai ales din momentul în care Proust se pronunţă „contra lui Sainte-Beuve” şi îi reproşează că, explicând opera prin om, ajunge să confunde universul imaginar cu cel real. De fapt, ambii stabilesc existenţa a două ipostaze ale aceleiaşi personalităţi: chipul, eul exterior, personalitatea practică sau eul empiric, pe de o parte, şi masca, eul profund, personalitatea poetică sau eul liric, pe de altă parte.



Mircea Eliade văzut de Mircea Eliade

Mircea Eliade este un personaj faustian, odiseic şi dionisiac, marcat în destinul său de un delir al omnipotenţei, de peregrinări şi contradicţii. S-a născut pe 13/9 martie 1907 (calendarul ortodox stil vechi: 28 februarie) şi a murit pe 22 aprilie 1986, deci a trăit ceva mai mult de 79 de ani. A petrecut trei ani în India, aproximativ un an în Anglia, în jur de cinci ani în Portugalia (Lisabona şi Cascais), unsprezece ani în Franţa (Paris), treizeci de ani în America (Chicago) şi, fireşte, treizeci şi trei de ani în România.

Revista este editată de
Asociaţia Orizonturi Culturale Italo-Române.

Promovează
dialogul intercultural,
cu un interes predilect
pentru traducerea literară
ca operă de mediere.