Despre mirajul Orientului la Serile italiene de la Humanitas

Serile italiene, prin autorii și cărțile pe care le propun spre dezbatere, prilejuiesc publicului român nu doar o constantă întâlnire cu literatura și cultura din Peninsulă, ci și o lărgire a cadrului de referință și analiză, intrând în dialog cu diverse alte spații culturale. Dovadă este și cea mai recentă dintre întâlnirile acestui proiect, devenit de-acum – căci vorbim despre seara cu numărul 33 – o prezență constantă și consistentă în spațiul evenimentelor culturale bucureștene. Astfel, pe 20 aprilie 2015, ne-am dat întâlnire printre rafturile Librărie Humanitas Kretzulescu pentru a discuta despre mirajul Orientului și, în chip special, al Japoniei, pornind de la romanul Mătase – în traducerea lui Adrian Popescu și publicat de Editura Humanitas în cadrul binecunoscutei colecții Raftul Denisei – aparținând unuia dintre cei mai cunoscuți și traduși scriitori italieni contemporani, Alessandro Baricco.

Pentru că de-a lungul timpului mentalul colectiv occidental s-a hrănit cu numeroase clișee privitoare la Orient, studenții italieniști organizatori ai serii (Alina Vlăgea – moderatoarea evenimentului, Gabriela Varia, Marilena Petre, Diana Dinică) au încercat să afle care dintre aceste clișee persistă și azi, întrebându-și colegii și cunoscuții ce anume le vine prima dată în minte atunci când aud cuvântul Japonia. Răspunsurile primite s-au transformat într-o scurtă proiecție coordonată de Matei Stoenescu. De la cireștii înfloriți și cele mai cunoscute mărci nipone, la samurai, gheișe ori ceremonia ceaiului, toate acestea și multe altele s-au succedat într-o rapidă înșiruire de imagini reprezentative.

Acestei introduceri vizuale i-a urmat dezbaterea propriu-zisă în jurul cărții lui Alessandro Baricco, o analiză în detaliu a felului în care scriitorul italian construiește deopotrivă imaginea Occidentului și a Orientalului – a Japoniei, în speță – pe fundalul unei narațiuni ce se desfășoară în Franța secolului al XIX-lea. Discuția a fost deschisă de Oana Boșca-Mălin (lector al Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București, traducător și specialist în literatura italiană contemporană), care, în locul unui portret clasic de autor, a ales să vorbească despre „fenomenul Baricco”, definindu-l drept un „profesionist al spectacolului și al uimirii, un arbiter elegantiarum al postmodernismului italian”.

Cea de-a doua alocuțiune i-a aparținut Elisabetei Lăsconi (eseist și critic literar, cu o bogată activitate ca jurnalist cultural), care a ținut să sublinieze apetența și deschiderea cititorului român pentru literatura niponă care, în ciuda uriașei distanțe fizice, ne este mult mai cunoscută decât cea a unor țări vecine cu noi. Și pentru că această fascinație nu este una de dată recentă, ne-a detaliat câteva dintre cele mai importante episoade din istoria autohtonă de descoperire a Japoniei.

A treia invitată a serii, Anca Focșeneanu (coordonator al Secției de japoneză din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București, autoare a numeroase volume de profil și traducător din literatura japoneză modernă și contemporană), a realizat o trecere de la datele concret istorice despre sfârșitul de Epocă Edo (perioadă care servește drept fundal pentru evenimentele din roman) și felul în care aceste date și clișeele vremii respective sunt expuse ori (re)interpretate în planul ficțional propus de Baricco.

În buna tradiție a Serilor italiene, întâlnirea a continuat cu un dialog relaxat între publicul prezent și cele trei invitate, subiectele de discuție gravitând în jurul anumitor clișee suprinse și în roman (atitudinea japonezilor față de corp, violența anumitor gesturi etc.), al simbolisticii titlului – doamna Focșeneanu văzând în acesta o metaforă a celor două singure modalități de comunicare cu Japonia acelui timp, în lipsa unui limbaj comun: banii (comerțul) și iubirea –, dar și al culorilor, pentru ca spre final tema serii să fie întoarsă la 180 de grade și îndreptată spre mirajul exercitat actualmente de Occident asupra japonezilor și orientalilor în general. Această nouă seară italiană s-a dovedit, așadar, o întâlnire a două sisteme culturale fundamental diferite, un du-te-vino între varii perioade istorice (de la timpul narațiunii romanești la momentul prezent), un dialog între spații geografice mai mult sau mai puțin depărtate, mai mult sau mai puțin ficționale (de la cel italian ori francez, la cel nipon și chiar românesc).

.

Cristina Gogianu

(nr. 5, mai 2015, anul V)