Ana Blandiana: „Un succes al schimbării imaginii României în lume prin cultură”

„Participarea României ca invitat de onoare la Salonul Internaţional de Carte de la Torino a fost, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai prestigioase acţiuni – atât prin proiect, cât şi prin rezultate – pe care ţara noastră, prin Institutul Cultural Român, le-a organizat în străinătate”. În interviul exclusiv acordat publicaţiei noastre, Ana Blandiana îşi exprimă totodată dezamăgirea pentru faptul că presa de la noi, „ocupată cu scandaluri de corupţii, campanii electorale, meciuri de box pierdute, nu a avut timp, curiozitate şi interes şi pentru un succes notabil al schimbării imaginii României în lume prin cultură”.


Doamnă Blandiana, cu ce impresii aţi revenit de la ediţia din acest an a Salonului de la Torino?

Participarea României ca invitat de onoare la Salonul Internaţional de Carte de la Torino a fost, din punctul meu de vedere, una dintre cele mai prestigioase acţiuni – atât prin proiect, cât şi prin rezultate – pe care ţara noastră, prin Institutul Cultural Român, le-a organizat în străinătate. Pentru o săptămână România a fost în centrul atenţiei nu numai a lumii culturale prin lansări de cărţi (23 de volume  româneşti traduse în italiană), dezbateri pe teme de actualitate artistică şi literară, recitaluri de poezie în română şi italiană, desfăşurate în sala de conferinţe a standului românesc, dar şi a populaţiei oraşului, strânsă în pieţe la spectacolele Teatrului Masca, sau admirând noaptea spectacolele multimedia cu proiecţii româneşti pe faţada celebrului Palazzo Madama.

Care vi se par oportunităţile cele mai importante la o asemenea manifestare?

Cred că a fost important că au fost prezenţi numeroşi scriitori români de prima mână şi că în jurul standului nostru a roit fără încetare publicul, că în felul acesta italienii (printre ei, numeroşi universitari, românişti, oameni de cultură) s-au familiarizat nu numai cu pagina, ci şi cu omul care a scris-o. Pe de altă parte, felul în care marii specialişti în limba şi literatura română de la cele mai importante universităţi italiene au fost mereu prezenţi alături de organizatori, prezentând scriitorii, apărând în postură de traducători, a contribuit nu numai la succesul acţiunilor, dar şi la sentimental încurajator de solidaritate intelectuală şi europeană.

Pentru dumneavoastră, care au fost momentele şi întâlnirile cele mai semnificative?

Personal, am fost profund impresionată de faptul că lansarea cărţii mele Il mondo silaba per silaba (cea de a treia mea carte în italiană, apărută în traducerea lui Mauro Barindi) a fost prezentată de Prof. Lorenzo Renzi, Prof. Marco Cugno şi Prof. Bruno Mazzoni, trei mari personalităţi ale studiilor de românistică, care mi-au făcut onoarea să fie alături de mine într-un asemenea moment aproape solemn al legăturilor culturale italo-române.
În afara acestei lansări, pentru mine au mai fost două momente cu adevărat memorabile: o întâlnire cu câteva sute de elevi care mi-au recitat poemele în italiană (pe care le scriseseră şi pe lungi fâşii de hârtie care atârnau de pe balcoanele din jurul serbării), în timp ce doi elevi români (singurii din şcoală) au recitat variantele româneşti ale aceloraşi poeme. Am stat de vorbă cu ei şi m-au impresionat întrebările pe care mi le-au pus şi interesul şi emoţia cu care încercau să înţeleagă răspunsurile şi poezia.
Cel de al doilea moment de acelaşi fel a fost un spectacol de poezie şi muzică (actori şi pian) organizat de italieni la încheierea târgului de carte (era ultimul punct din program) şi care s-a desfăşurat pe versuri ale mele în versiune italiană, recitate, cântate, proiectate pe ecrane multimedia. Sala barocă a palatului în care s-a desfăşurat spectacolul era arhiplină, iar eu am avut sentimental unei reale comunicări şi vibraţii care treceau dintr-o limbă în alta.

Cu ce idei şi proiecte pe plan editorial v-aţi întors?

M-am întors cu proiectul apariţiei a încă două cărţi (traducerea romanului Sertarul cu aplauze la care lucrează profesorul Marco Cugno şi un al doilea volum din seria O silabisire a lumii, care va fi tradus tot de Mauro Barindi. Dar m-am întors mai ales cu sentimental de mândrie nu pentru mine, ci pentru noi toţi, pentru faptul că România a putut să fie atât de adecvat prezentată, că s-a bucurat nu numai de admiraţie, ci şi de stimă, şi că toate acestea au fost rodul unor mari eforturi ale actualei echipe a Institutului Cultural Român, care şi-a dovedit în felul acesta nu numai profesionalismul, ci şi – îndrăznesc să spun oricât de paşoptist ar suna – patriotismul. Tot ce pot să sper este ca aceste eforturi să poată continua şi realiza alte şi alte succese de acelaşi calibru.
Singura dezamăgire legată de acest succes de la Torino a fost faptul că în ţară nu s-a ştiut aproape nimic despre el. Că presa, ocupată cu scandaluri de corupţii, campanii electorale, meciuri de box pierdute, nu a avut timp, curiozitate şi interes şi pentru un succes notabil al schimbării imaginii României în lume prin cultură.

Interviu realizat de Afrodita Carmen Cionchin
(nr. 6, iunie 2012, anul II)