„Sunt italian la origini, dar român în simțire şi în inimă”. Poveşti cu italienii din Brezoi

Au mai rămas 30 de suflete. Se adună la capelă, duminica, să nu-i prindă sărbătorile nespovediți şi neîmpărtășiți. La biserica de piatră din Brezoi, „o mână” de italieni, câţi au mai rămas după ce comunismul şi democrația i-au „vânturat” în lumea mare, se adună şi-şi povestesc, după slujbă, ultimele amintiri.

Noni (bunica) Lena are 102 de ani, a văzut multe la viaţa ei. De când s-a născut s-au schimbat câteva epoci istorice, a prins şi perioada regalității, a trăit și comunismul, iar acum „democrația”. Dar, pentru ea, nimic nu e mai frumos ca amintirea copilăriei, cu orașul plin de străini, cu spectacole în aer liber, cu vată pe băţ, cu mocănița care străbătea micul orășel de munte. Mirosul portocalelor de Crăciun și al gutuilor din fereastră a rămas undeva în „albumul” senzațiilor şi al  mirosurilor din paradisul pierdut.

Pe vremea ei orașul era plin de „toate neamurile”, duminica venea caravana cu filme, iar la sfârșitul săptămânii, vara, la bâlci, părinții îi lăsau să se dea în tiribombe şi în scrâncioabe (leagăne mari). Atmosfera era desprinsă din filmele lui Fellini. Nimic din tradițiile și obiceiurile de acasă, din Sicilia, nu era uitat. „Mica Italie” din Brezoi era fericită.

Brezoi este o mică localitate din România de o frumusețe miraculoasă. Muntele îți bate în geam, pădurea se prăvale în curtea oamenilor, Lotrul, râul cu personalitate năbădăioasă care străbate localitatea, este plin de povești. Un loc unde natura şi istoria au adus alături, pe la sfârșitul anilor 1880, o mulțime de străini, nemți, italieni, evrei, maghiari, cehi și polonezi. Brezoi a fost un oraș cosmopolit, cu cinematograf, dispensar, grădiniţă, și cu o viață mondenă demnă de marile metropole europene.

Nimic din ceea ce reprezintă frumusețile naturii nu-i lipsea micii localități pentru a intra în catalogul turistic european. Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, Carol I a început să industrializeze și să modernizeze România. Primul rege al românilor a hotărât ca Valea Oltului să fie străbătută de o cale ferată modernă, care să pună în valoare spectaculozitatea şi sălbăticia locului. Zeci de tuneluri și de viaducte au fost construite de italieni în acea epocă. Atunci, România era în plină expansiune economică, iar străinii își lăsau familiile și veneau aici la muncă. Erau bine primiți şi se integrau rapid. Țara era modernă și înfloritoare. Viaţa era grea, dar frumoasă.

La scurt timp după ce s-au stabilit la Brezoi, italienii au construit o biserică din piatră. Se întâlneau la nunţi, botezuri sau alte evenimente fericite, dar şi la înmormântări. În vârful dealului a apărut un cimitir catolic, multietnic. Cultura şi civilizația italiană s-au impus foarte repede şi ușor în zonă. De multe ori, românii participau la sărbătorile lor. 

Italienii, buni meseriași, au construit podurile şi tunelurile din zonă. Sașii, şvabii, maghiarii şi celelalte minorități se ocupau de meșteșuguri și de mașinăriile moderne cumpărate de patronii fabricii de cherestea „Carpatina”. În vremurile bune, la fabrică lucrau peste 4000 de angajați. Lemnul venea pe Lotru adus de luntrași, iar mai târziu era transportat cu mocănița.

Poveștile italienilor din Brezoi şi jurnalul doctorului stagiar Dragoş Serafim l-au inspirat pe regizorul român Silviu Purcărete să realizeze filmul Undeva la Palilula (2012), în care absurdul, fantasticul şi romantismul zonei construiesc o atmosferă magică.

Astăzi, orașul este „îmbătrânit” şi cu riduri adânci de indiferenţă. Arhitectura modernă şi clădirile îngrijite de la începutul secolului trecut sunt abandonate şi uitate. Aproape nimic din măreția de altădată nu se mai poate vedea. Clădirile comuniste, o înșiruire fără sens de blocuri, au adunat în curțile interioare haite de câini slabi, înfometaţi şi agresivi. Feţele oamenilor sunt preocupate, de cele mai multe ori triste, dar umbra de speranţă din suflet nu i-a părăsit.    

Don Luciano, un bătrân sfătos, plin de energie şi bună dispoziție, spune tuturor celor care vor să-l asculte: „Sunt singur. Nevasta mi-a murit de trei ani. Am copiii, nepoții și strănepoții, în Milano, dar eu nu pot să plec de aici. Sunt italian la origini, dar român în simțire şi în inimă. România este ţara mea”.

Clicaţi pe fiecare fotografie de mai jos pentru a vedea imaginea mărită.

Reportajele despre italienii din Brezoi au fost realizate în cadrul Redacţiei Alte minorităţi a Televiziunii Române. Ele fac parte din seria de emisiuni Cultura minorităţilor de pe TVR2 şi pot fi vizionate în arhiva online a Televiziunii Române: Identităţi. Boier Boicescu (13 mai 2013); Identităţi. Angela se întoarce (20 mai 2013); Identităţi. La vita è stata bella (21 mai 2014); Identităţi. Poveşti de altădată (9 iunie 2014). Echipa care a realizat reportajele: imagine: Dan Gheorghe; asistent imagine: Adrian Maranca, electrician: Marian Teodorescu, producători: Diana Deleanu, Cătălin Sava; scenariul şi regia: Diana Deleanu.

Diana Deleanu
(nr. 9, septembrie 2014, anul IV)