 |
|||
 |
|||
|
La messa è finita! De ce se închid bisericile în Occident
Fenomenul este în creştere în special în nordul Europei unde bisericile devin săli de gimnastică, supermarket-uri sau şcoli de circ. O mutaţie la ordinea zilei în Olanda, unde responsabilii catolici estimează că în următori zece ani, două treimi din cele 1600 de biserici ale sale nu vor mai exista ca atare. Dar şi 700 de biserici protestante îşi vor închide porţile până în 2018. În Danemarca, sunt 200 lăcaşurile de cult considerate „inutile”. În provincia Fryslan, unde 250 de biserici dintr-un total de 750 sunt închise, o comisie urmează să decidă soarta edificiilor abandonate. În Germania au fost închise 515 din 2005 şi până astăzi. În Marea Britanie, dispar în medie 20 în fiecare an. Ba chiar pe site-ul Bisericii din Anglia şi Scoţia a fost creată o pagină dedicată vânzărilor de biserici abandonate. Câteva dintre ele, în special cele mai mici, se transformă cu repeziciune în locuinţe private. Dar nu toate structurile mari se pot transforma în biblioteci, săli de concerte sau centre culturale. La Arnhem, în Olanda, biserica Sfântul Iosif, pe vremuri în stare să găzduiască şi o mie de credincioşi, s-a transformat de curând în patinoar pentru pasionaţii de skateboard. La Bristol, în Anglia, biserica Saint Paul a devenit şcoală de acrobaţie, cu sfori şi trapez peste tot. La Edimburgh, în Scoţia, o biserică luterană găzduieşte un bar fosforescent, numit Frankestein, unde imagini monstruoase realizate cu laser sunt proiectate pe pereţi după miezul nopţii. În Olanda, clădirile sacre au devenit azi hipermarket-uri, magazine de îmbrăcăminte, librării, florării. Dar de ce îşi închid bisericile porţile? Din diferite motive: lipsa enoriaşilor, a fondurilor, schimbări în modul de a realiza ceremoniile religioase (botezuri, cununii în grădina casei, spre exemplu), o creştere a numărului cetăţenilor de alte confesiuni religioase. În bătrâna Europă numărul musulmanilor a crescut din 2010 de la 4% până la 6%, proiectându-se, aşa cum garantează un studiu realizat de Pew Research Center din Washington, spre 8%, adică 58 de milioane de credincioşi islamici până în 2030. Şi în sudul continentului nostru există acest fenomen al închiderii bisericilor. În Italia, ţara artelor prin excelenţă, anumite lăcaşuri de cult s-au transformat în service-uri auto. Altele găzduiesc elegante spectacole de teatru. Există apoi naosuri adaptate unor birouri de recepţie monumentale ale hotelurilor de cinci stele. Sau ateliere de creaţie, design, ca şi mese în forma literei U unde se ţin Consilii de administraţie de amploare. De la Como la Aquilla şi de la Viareggio până în regiunea Puglia, zeci de edificii religioase s-au transformat în cele mai surprinzătoare feluri. Stau mărturie extraordinarele fotografii realizate de Andrea Di Martino şi publicate în cartea răsplătită cu nenumărate premii, La messa è finita. „Timp de cinci ani”, scrie Di Martino, „din 2008 până în 2013, am călătorit în toată ţara. Am explorat fiecare regiune, concentrându-mă pe soluţiile arhitectonice cele mai inovative şi mai practice rolului pe care îl au acum fostele biserici. Am fotografiat peste 70”. La biserica Sf. Eusebius din Olanda, pastorul Hans Pauw confirmă că edificiul unde ţine încă slujba este deja pus în vânzare. Şi declară sincer că nu e deloc deranjat de băieţii care aleargă pe pavimentul din marmură cu skateboard-urile. „Sunt anumite destine pe care nu le acceptăm pentru fostele noastre biserici: acelea de a deveni un casinò sau o casă de toleranţă ori ceva de acest gen”. Iar despre Iisus Hristos desenat pe perete cu un skateboard în mână mărturiseşte că nu are o părere negativă, dimpotrivă, îl priveşte cu mult umor. „God is everywhere”, ne asigură americanii. Dumnezeu e peste tot. Papa Ioan Paul al II-lea se ruga şi celebra Liturghia şi în păduri, pe crestele munţilor în Valle d'Aosta, pe malul lacurilor. Dumnezeu este pretutindeni pentru că este intimitate sufletească. În orice loc şi vreme Îl porţi cu tine. Dar când biserica unde ai fost botezat, ţi-ai plâns un părinte drag, ai mulţumit pentru un succes sau pur şi simplu te-ai ascuns de prea multe gânduri negre într-o zi care ţi-a schimbat viaţa, devine un service auto sau o sală de fitness, senzaţia este mai mult decât ciudată. Nu te regăseşti. Totul ţi se pare o halucinaţie, un coşmar. Eşti o formă neprecizată, fără puncte cardinale în relieful bizar al societăţii. Ai uitat drumul spre casă. Spre TINE. Pentru că, dacă mamele ne dau viaţă, e tot atât de adevărat că lăcaşurile de cult ne hrănesc sufletele, le îmbogăţesc, creează sensibilităţi, au grijă de fragilităţile noastre, ne dăruiesc amintiri, MEMORIE. Iar o fiinţă fără memorie ce este? O aşchie rătăcită de trunchi în mâinile unui tâmplar diletant. Fără memorie NU SUNTEM. Şi nici NU VOM FI. Un om simplu, aşa cum suntem de la naştere, în locul barului Frankestein plin de false promisiuni sofisticate preferă o biserică pustie, dar cu poarta mereu deschisă. Pentru că nu întotdeauna muzica, luminile colorate, ţipetele de bucurie indusă ne pot oferi, în special în zile cu vânt rece, singurătate şi ploaie, ceea ce ne dorim cu disperare: un adăpost.
Raluca Niţă | ||
