Codul bunelor maniere: cum se comportă italienii în străinătate?

La Beijing se organizează cursuri de bună purtare pentru chinezii care îşi petrec concediile în străinătate (au fost 140 de milioane în 2014) deoarece, în afara urâtelor obiceiuri ca cel de a scuipa pe jos, de a-i brusca pe ceilalţi turişti aflaţi la rând sau de a lăsa pe mesele restaurantelor resturi de mâncare, creează o problemă pentru imaginea în lume a celei de-a doua economii mondiale.
Dar cum se comportă italienii în afara graniţelor ţării? Sunt 12,7 milioane (faţă de 17 milioane câţi erau în 2007) cei care, uneori pentru puţine zile, îşi fac vacanţele în străinătate. Chiar dacă tind să fie ceva mai educaţi decât chinezii, în special în Extremul Orient, apar adesea grosolani şi cu siguranţă provinciali.

Emblematică este aventura trăită de un om de afaceri italian la Tokyo. După semnarea contractelor a turnat vinul în pahare invitându-i pe toţi să ciocnească, rostind celebra urare „Cin Cin”. Partenerii japonezi au devenit palizi. În limba lor acest cuvânt se traduce „penis” în varianta cea mai vulgară cu putinţă. Dar a fost doar ultima dintr-o lungă serie de erori. A oferit asociaţilor săi cărţile lui de vizită folosind o singura mână şi, primindu-le pe ale acestora, le-a băgat imediat în buzunar: gesturi care demonstrează lipsă de consideraţie şi respect. Aşa-numita „business card” trebuie să fie oferită şi primită cu ambele mâini. Este primul gest de apropiere în tradiţia unui popor extrem de timid. Odată primită, trebuie să fie privită şi ţinută pe masă până la încheierea întâlnirii.
Italianul în chestiune a făcut apoi o altă gafă intrând în casa gazdei încălţat. Nu s-a aplecat în semn de salut în faţa soţiei, dimpotrivă i-a strâns mâna cu putere: două manifestări ale aroganţei. Apoi, a refuzat tipica ceaşcă de ceai, spunând că preferă o cafea: este un semn de bun venit, iar dacă nu doreşti să bei este de ajuns să duci cana la gură. În plus, omul nostru şi-a întrerupt de mai multe ori partenerii de conversaţie şi a ridicat tonul vocii.
În Orient nu trebuie niciodată să urli sau să îţi pierzi răbdarea, cu atât mai mult când tratezi termenii unui acord. Filosofia lui Confucius care stă la baza culturii în Orientul îndepărtat nu prevede refuzul. Agresivitatea înseamnă fragilitate şi neputinţă. Cine se irită pentru că un acord se face cu greu, riscă să îl piardă definitiv.
Omul de afaceri italian şi-a suflat zgomotos nasul la masă. Vulgaritate care echivalează în Europa cu cea de a elimina gaze în public. Nasul trebuie să fie tamponat delicat şi, dacă chiar nu rezişti, să mergi la baie.

Călătorind în ţări cu culturi diferite e uşor să faci o gafă. În China, dacă eşti invitat la masă, nu trebuie niciodată să refuzi ceea ce ţi se oferă. E de ajuns să guşti. Nu trebuie să termini tot ce ai în farfurie, ci să laşi, spre exemplu, câteva boabe de orez, semn că era din belşug. Beţigaşele nu trebuie înfipte în castronaşul cu orez: e o practică funebră.
În lumea islamică să te aşezi picior peste picior arătând talpa pantofului este considerată o insultă şi poate provoca reacţii violente. La sfârşitul mesei ceşcuţa de cafea e umplută în permanenţă. Dacă nu mai doreşti, nu trebuie să o acoperi cu mâna (gest ofensiv), e de ajuns să o pui cu capul în jos, în farfurie. De asemenea, o femeie nu trebuie să atingă niciodată un bărbat în public, în Iran e delict. Însă, în Orientul Mijlociu, ca şi în India, este ceva obişnuit ca persoanele de acelaşi sex să se ţină de mână, dacă au o relaţie de camaraderie. Nu presupune intenţii sau conotaţii homosexuale. Cine refuză acest gest, neagă prietenia. Într-un bazar nu începi să te tocmeşti cu vânzătorul dacă nu ai intenţia să cumperi acel produs: e un loc de muncă, nu o joacă.

În India şi în ţările budhiste nu se mângâie capul unui copil pentru că este zona unde se află Chakra  Sahasrara: dacă este atinsă de un necunoscut, poate şi impur, trebuie să fie oficiate o serie de ritualuri de purificare. Femeile nu pot să îşi dezgolească umerii consideraţi zona erogenă, spre deosebire de pântec expus de la sân până la pubis. Nu trebuie să te declari ateu: pentru ei a fi european înseamnă a fi creştin. Răspunsul corect este „Dumnezeu e unul singur”. De asemenea, oamenii se salută unind palmele, aşa cum facem noi când ne rugăm. Nu trebuie să atingi pe nimeni cu mâna stângă, pentru că este destinată igienei intime.Se mănâncă cu mâna dreaptă. O eructaţie (râgâit) după masă este acceptat, deoarece e semn că bucatele au fost delicioase. Dacă vă aflaţi la cină în casa unei familii sikh trebuie să terminaţi tot ce aveţi în farfurie. Altfel gestul va fi considerat drept o insultă adusă.
În Australia, dacă vorbiţi cu un indigen puteţi să îl atingeţi, dar să nu îl priviţi niciodată în ochi: privirea directă le violează intimitatea. În ţările anglofile, gestul pe care îl face un italian cu degetele pentru a comanda, să zicem, două beri, este considerat trivial.
Exemplele pot continua la nesfârşit. Este o junglă de gesturi şi vorbe unde e foarte greu să te descurci. Celor interesaţi le vin în ajutor manualele Culture Shock Guides to Customs and Etiquette publicate în engleză şi vândute pe site-ul Amazon. La fel de utile sunt şi ghidurile în italiană Mind the Gap, publicate la editura Morellini.

Raluca Niţă
(nr. 10, octombrie 2015, anul V)