| 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 |  | «Ciò che sono stata non è finito ancora». Versi di Riri Sylvia Manor
 
  Un soffio straripante di vita, sentimenti, emozioni nei nuovi versi di Riri Sylvia Manor: amore, tristezza,  gioia di vivere, ricordi, vecchiaia fra passato, presente e futuro.
      Con trentotto composizioni inedite (di  cui alcune pubblicate in anteprima su «România Literară» – n. 4, 2012 e n.15,  2013, più alcune riproposte da volumi precedenti), nella nuova silloge poetica  di Riri Sylvia Manor intitolata Încă (Tracus Arte, 2013, 61 pp.) ritorna a incantarci la magia lirica dei suoi versi, uniti da un  filo che sembra voler tessere tutta un’esistenza sviscerata attraverso i  ricordi (la giovinezza a Bucarest), il presente (vissuto orgogliosamente ai  suoi settanta e più anni), il continuo divenire e rinascere nonostante  l’incalzare biologico dell’età, l’erotismo rivendicato e brandito come diritto  e necessità vitali: sono atti di testimonianza vivi, franchi, quasi spudorati  che solo una poetessa del suo calibro, schietta e seducente, ce ne può far partecipi,  stupiti e grati di tanta capacità di coinvolgimento. 
 L’uscita delle nuove poesie di Riri  Sylvia Manor è stata accolta dalle favorevoli recensioni di altri poeti  d’eccezione come Nora Iuga e Gheorghe Grigurcu (si vedano i rispettivi articoli  apparsi in «Observator Cultural» e in «România  Literară»),  recensioni nelle quali vengono colti e sottolineati i temi portanti attorno cui  gira il vortice espressivo e personalissimo dei versi di Riri Sylvia Manor. È  una lettura che non lascia mai indifferenti, perché la poetessa ci parla e si  confronta direttamente con noi in un linguaggio che non ricorre ad arzigogoli o  sofismi, bensì a immagini e concetti concreti, fisici attraverso cui ne intuiamo subito, folgorati, il messaggio. È perciò una poesia  che ci restituisce una forza espressiva immediata perché immediate sono la sua  freschezza, naturalezza e carica comunicativa.  Si veda anche l'intervista a Riri  Sylvia Manor accompagnata da una selezione di versi in romeno e italiano che abbiamo pubblicato nel n. 1/2011 della nostra rivista.
 ***Poesie da Încă
 Dio  mio! Quanto giovane sono invecchiata!
 Dio mio!Quanto giovane
 Sono invecchiata!
 Guardati allo specchio – mi dico
 Guardati nei miei occhi – mi dice
 I miei occhi sorridonoLo specchio mi abbaia contro
 Dumnezeule! Cât de tânără am îmbâtrânit!Dumnezeule! / Ce tânără / Am îmbătrânit! / Uită-te în oglindă – îmi spun /  Uită/te în ochii mei! / îmi spune / Ochii mei râd / Oglinda latră după mine
   Ancora Chi io sono rinasce di continuo.Ciò che sono stata non è finito ancora.
 Infilo il naso nella vita
 Senza cellofan intermediario.
 Trasferisco la materia grigia  dall’emisfero sinistro
 All’emisfero destro,
 Mi agito in tsunami e presentimenti.
 Il mio corpo ha tantissimi occhi
 E troppe poche braccia,
 Nulla ubbidisce alle esigenze del  mercato.
 Edifico luci da ombre,
 Sono io, sono io, sono io
 Senza vergogna come a letto,
 Ravvivo con fuscelli il fuoco delle  malelingue
 Chi sono rinasce di continuo,
 Ciò che sono stata non è finito  ancora.
 Încă Cine sunt se naște în continuare. / Ce am fost nici nu s-a terminat. / Îmi  bag nasul prin viață / Fără celofan intermediar. / Transfer materia cenușie de  la emisferă stângă / La emisfera dreaptă, / Forfotesc în tsunami și presimțiri.  / Trupul meu are îngrozitor de mulți ochi / Și prea puține brațe, / Nimic nu  este după cerința pieței. / Clădesc lumini din umbre, / Sunt eu, sunt eu, sunt  eu / Nerușinată ca în pat, / Alimentez cu surcele focul bârfitorilor / Cine  sunt se naște în continuare, / Ce am fost nici nu s-a terminat
 
 Ho…
 Ho settantacinque anni già compiuti,  Signore Ti svelo la mia età sebbene io ti piacciaTi svelo la mia età sebbene tu mi piaccia
 Ho solo settantacinque anni già compiuti  proprio così
 E non me ne lamento
 Sono occupata
 A vivere
 Per quanto le possa sembrare strano,  Signore
 Mi capita ancora di saltare dalla gioia
 – se non ora quando? –
 O di sprofondare nella tristezza
 – Il sale nelle pietanze al desco  dell’imperatore –
 La cosa principale in me, Signore, è che  mi vedo
 Sempre piena d’amore
 Con una certa tolleranza spolverata
 Sul pane abbrustolito degli anni.
 Non mi vergogno di sentirmi giovane ora  ed estroversa
 Come mi sentivo morta a venti anni
 «Venti anni è un’età terribile» cantava  Juliette Gréco
 Lei aveva capito questo prima di me
 Forse è questo il motivo per il quale si  vestiva di nero.
 Ma a me questa primavera, Signore
 Mi dona calcata in testa
 Come una pamela
 Proprio perché può essere
 L’ultima primavera
 Annusata dai pori.
 Mi creda, Signore, in qualche modo sono  ricca,
 Sono ricca dei miei settantacinque anni,
 E come un tappeto li scuoto tutti  all’aria
 In questa primavera –
 Un inizio d’estate
 O un punto.
 Am…Am șaptezeci și cinci de ani trecuți, Domnule / Îți spun vârsta mea deși îți  plac / Îți spun vârsta mea deși îmi placi / Am numai șaptezeci și cinci de ani  trecuți care-ncotro / Și nu mă plâng / Sunt ocupată / Să trăiesc / Oricât vi  s-ar părea de ciudat, Domnule / Mi se întâmplă încă să sar în sus de bucurie /  - dacă nu acum când? - / Sau să mă prăvălesc în tristețe / - Sarea în bucate la  masa împăratului -. / Principalul cu mine, Domnule, e că mă privesc / Mereu  amoroasă / Cu o anumită toleranță tăvălită / Prin pesmetul anilor. / Nu îmi e  rușine că mă simt tânără acum și haioasă / Precum mă simțeam moartă la douăzeci  de ani / «Douăzeci de ani e vârstă dură» cânta Juliette Gréco / Ea a înțeles  asta înaintea mea / De aceea umbla în negru poate. / Dar mie această primăvară,  Domnule / Îmi stă bine așezată pe cap / Ca o pălărie florentină / Tocmai  fiindcă este poate / Ultima primăvară / Adulmecată prin pori. / Credeți-mă,  Domnule, sunt oarecum bogată, / Sunt bogată în șaptezeci și cinci de ani, / Și  îi scutur pe toți ca pe un covor la aer / În această primăvară - / Un început  de vară / Sau un punct.
 
 Una  volta in Polonia ti ho detto… Una volta in Polonia ti ho detto:Ci sono persone alle quali sei legata  dalla loro vita
 e ci sono persone
 alle quali sei legata dalla loro morte.
 Eravamo insieme nel continente chiamato  Auschwitz
 e ci siamo confortati a vicenda
 quando non siamo stati in grado
 neppure di piangere
 quando ci siamo trasformati in due  sassolinidepositati su tombe
 che non esistevano.
       Ți-am spus odată în Polonia…Ți-am spus odată în Polonia: / Există oameni de care ești legat prin viața  lor / și există oameni / de care ești legat prin moartea lor. / Eram împreună  în continentul numit Auschwitz / și ne-am sprijinit unul de celălalt / când nu  am fost în stare / nici măcar să plângem / când ne-am transformat în două pietricele  / depuse pe morminte / care nu existau.
 
 
 
 A cura e traduzione di Mauro Barindi(n. 1, gennaio 2014, anno IV)
 |  |